Ancheta în cazul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară bate pasul pe loc. De când a fost externată, nici un anchetator nu a căutat-o

Ultima actualizare:

    Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară este una dintre cele mai cunoscute artiste lirice din Moldovafoto: arhiva proprie
Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară este una dintre cele mai cunoscute artiste lirice din Moldovafoto: arhiva proprie

Au trecut două luni de când mezzosoprana Maria Macsim Nicoară a fost externată din spital și dată în grija familiei, timp în care anchetatorii nu au mai dat nici un semn. Artista a făcut mici progrese, în ultima perioadă fiind supusă unei noi intervenții chirurgicale.

Oficial, ancheta este în plină desfășurare. Artista, care a suferit un accident cumplit la începutul lunii mai a acestui an și a stat două luni în comă, a fost luată de familie acasă și îngrijită. ”Acasă” nu înseamnă vila din cartierul ieșean Aroneanu, unde a avut loc incidentul, ci într-o locuință a familiei mezzosopranei. Soțul ei, pianistul Codrin Nicoară, nu a căutat-o în tot acest timp și nici nu a luat legătura cu familia ei. Totuși, se pare că acesta ar fi cerut ceva informații despre soția sa prin avocat.

Din iulie, de când a fost externată, Maria Macsim Nicoară nu a fost căutată de nici un anchetator, scrie bzi.ro. Chiar dacă la un moment dat au apărut informații în spațiul public conform cărora anchetatorii au fost acasă la mezzosoprană în Aroneanu și au încercat să vorbească cu ea, rudele artistei susțin că din momentul accidentului până în prezent nici un oficial nu a mai călcat în locuința familiei Maxim Nicoară.

Mezzosoprana, supusă unei noi intervenții chirurgicale

Zilele trecute, mezzosoprana a fost supusă unei noi intervenții chirurgicale făcută de medicii care au avut grijă de ea în urmă cu câteva luni. Acum, artista trebuie să se recupereze și medicii sunt optimiști.

Procurorii care se ocupă de caz spun că ancheta este în desfășurare. În continuare sunt luate în calcul două variante: ori mezzosoprana a suferit un accident nefericit, ori a fost împinsă pe scări.

Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară a fost externată

La solicitarea familiei, mezzosoprana Maria Macsim Nicoară a fost externată de la Spitalul de Recuperare Iași, unde urma un tratament medicamentos. Acum, artista va beneficia de tratament la domiciuliu, urmând să meargă periodic la control. Medicii spun că în momemntele când se vorbea în prezența pacientei despre o eventuală externare, mezzosoprana auzea şi se înviora, semn că înţelegea şi dorea să plece acasă. Perioada de recuparare va fi una foarte lungă și dificilă, mai spun medicii care au avut-o în grijă. Perioada în care a fost în comă a afectat-o destul de mult. Leziunile suferite după ce ar fi căzut pe scări au fost extrem de puternice și au fost la un pas de a o ucide.

Accident sau tentativă de omor?

Ideea vehiculată imediat după accident, adică faptul că pianistul Codrin Nicoară era agresiv cu artista, se confirmă. Surse din cadrul anchetei susțin că au fost stabilite două episoade de violență între soți, dar nu s-a putut stabili dacă în seara respectivă, când mezzosoprana ar fi căzut pe scări, a existat un asemenea episod. Nu se poate spune dacă soțul ei, Codrin Nicoară, a împins-o sau dacă a căzut accidental. Singura care ar putea clarifica totul este Maria Macsim Nicoară.

Maria Macsim Nicioară avea probleme în căsnicie

Maria Macsim Nicioară a ajuns în stare gravă la spital în dimineața zilei de 10 mai, la aproximativ 8 ore după ce ar fi căzut pe scările interioare ale vilei în care locuiește alături de soțul său. De altfel, soacra sa a alertat autoritățile, după ce a fost chemată de fiul ei să vadă în ce stare îi este soția. Cei doi au declarat autorităților că artista a căzut pe scări. Între timp, au apărut informații conform cărora mezzosoprana și soțul ei nu ar mai fi fost în relații bune, iar acesta era extrem de violent. Referitor la acest caz, procuroii și polițiștii din Iași fac cercetări într-un dosar deschis in rem pentru tentativă de omor. Maria Macsim Nicioară lucrează de 25 de ani la Opera din Iași și este doctor în muzică. 

Citește și: 

Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară a ieșit din comă! Între timp apar noi detalii incredibile: venea vânătă la serviciu

Misterul continuă în cazul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară! Ce a transmis soțul prin avocat

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
plaja cipru jpg
image
image
image
image
image
image
Daci infatisati pe columna lui Traian foto wikimedia commons jpg
Castraveți din grădina lui Dragoș Pătraru Sursa Facebook
download jpg
hannah gutierrez X jpg
molly peggy profimedia jpg
micul dejun jpeg
WhatsApp Image 2024 04 16 at 14 46 35 (1) jpeg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net