«Am crezut că murim cu toţii!»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Veneau tocmai din Italia şi erau nerăbdători să ajungă acasă. Când mai aveau doar câţiva kilometri, microbuzul în care se aflau a fost spulberat de un şofer care a adormit la volan şi a intrat pe contrasens. Maşina s-a făcut praf, iar şapte persoane au ajuns rănite, la spital.

Accidentul s-a petrecut la primele ore ale dimineţii, la intrarea în localitatea arădeană Bârzava. Microbuzul în care se aflau opt persoane se întorcea din Italia. La un moment dat, şoferul a observat în faţa lui cum un autoturism BMW iese din coloană şi intră pe contrasens.

Bărbatul aflat în dreapta şoferului din BMW a fost cel mai grav rănit

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

Tânărul aflat la volan adormise, deşi mai avea patru pasageri în maşină. Totul s-a petrecut în câteva secunde, iar şoferul microbuzului nu a putut evita accidentul. În urma impactului violent, ambele maşini s-au răsturnat în şanţul de pe marginea drumului.

Speriaţi, oamenii s-au grăbit să iasă din maşini. Trei dintre ei au rămas blocaţi între fiarele contorsionate ale vehiculelor şi au fost scoşi cu ajutorul echipajelor de descarcerare. În total, şapte persoane, între care o femeie însărcinată şi un băiat de 14 ani au ajuns la spital.

„Am căzut unii peste alţii! Am crezut că murim cu toţii!", a povestit speriată, o femeie aflată în microbuz, care se întorcea de la muncă, din Italia.

Cel mai grav rănit a fost pasagerul din dreapta şoferului din BMW, care a fost desfigurat. El a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul din Timişoara, starea lui fiind stabilă. Patru ambulanţe i-au dus pe ceilalţi răniţi la spitalul din Arad.

image
image
image
image
image
image
deschidere drum expres oradea jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
barbat suparat jpg
toaleta freepik jpg
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net