Alo, Poliția! Avem criminali care umblă liberi pe stradă

injunghiat.jpg

injunghiat, politehnica, tanar, bucuresti, agresor, neprins, politie
Atacatul asupra unui bucureștean s-a dat acum o săptămână, dar polițiștii nu l-au găsit pe agresor

Fără camere de supraveghere polițiștii nu sunt în stare să prindă infractorii. Asta înțelegem din moment ce a trecut o săptămână de când un tânăr a fost înjunghiat pe la spate, iar atacatorul umblă liber pe străzi. La fel se întâmplă și la Brașov, unde unde un bătrân a murit, după ce a fost împins în fața autobuzului.

”Siguranță și încredere”! Asta scrie pe toate mașinile Poliției Române. Dacă-i întrebi pe cetățeni, nu au nici cea mai mică certitudine că așa este. Și au motive întemeiate.

Tânăr, înjunghiat pe la spate

Un agresor cu sânge rece se află încă în libertate. Joi, 4 ianuarie, în jurul orei 19.00, un bărbat, de 26 de ani, a fost înjunghiat pe la spate.

Se afla în parcul de lângă stația de metrou Politehnica în momentul atactului. Cum era întuneric, fără camere de supraveghere și martori prin preajmă, polițiștii nu au reușit să dea până acum de individul periculos.

”Dosarul are autor necunoscut. Ancheta își urmează cursul”, ne-au spus surse din cadrul Poliției.

Bătrân, ajuns în fața autobuzului

brasov.jpg

brasov, batran, mort, autobuz
Un bătrân ar fi fost aruncat în fața autobuzului
La fel se întâmplă și la Brașov, unde un bătrân de 86 de ani a pierit, tot pe 4 ianuarie, într-un mod  îngrozitor.

Martorii spun că că omul ar fi fost împins de o persoană în fața autobuzului, însă oamenii legii spun că nu există dovezi care să conducă la o asemenea ipoteză.

Merg pe varianta accidentului, mai ales că locul unde s-a petrecut tragedia nu este acoperit de camerele de supraveghere, iar afară era deja întuneric.

Crima de la Satu Mare are autor necunoscut

crima_satu_mare.jpg

crima, satu mare, actrita, 2014
Nu se știe nici acum cine a ucis-o pe actriță, în 2014
Nu avem vinovat nici pentru crima de pe malul Someşului. Actrița Gabriela Dorgai a fost ucisă, violată şi abandonată în centrul oraşului Satu Mare.

Se întâmpla pe 11 noiembrie 2014. Femeia ieşise de la premiera unei piese de teatru jucate de colegii ei şi se îndrepta spre casă, un drum pe care îl făcea adesea tot pe jos.

În urma cercetărilor a rezultat că victima a fost abordată de persoana care i-a luat zilele într-o zonă în care becul de pe stâlpul de iluminat lipsea.

Trupul actriţei a fost găsit după ce o tânără care se plimba pe dig a văzut o geantă la baza acestuia. În tot timpul acesta, au fost interogate sute de persoane şi au fost preluat cam tot atâtea probe ADN.

Anchetatorii au refuzat constant să dea mai multe informaţii cu privire la stadiul anchetei, invocând că sunt la distanţă de câteva zile de a-l aresta pe criminal şi nu pot face mai multe dezvăluiri pentru a nu-l alunga.

Potrivit adevarul.ro, în judeţul Satu Mare au avut loc nouă crime cu autor necunoscut, cel mai vechi caz datând din anul 1997.

Sunt 600.00 de dosare fără autor

La nivel național, sunt aproximativ 600.000 de dosare penale cu autor nescunoscut,  iar polițiștii criminaliști se plâng că nu au la dispoziție un program de recunoaștere facială și nici o bază cu ADN-urile populației.

”Cu se comparăm mostrele luate în 2009, 2012? Cu ce?”, se întreabă retoric criminalistul care s-a ocupat de dosarele colegului său pedofil, Eugen Stan.

770 de posturi, scoase la concurs în Poliție

În plus, sunt puțini polițiști. Tocmai de aceea, au fost scoase la concurs 770 de posturi de polițiști și personal contractual.

”Știm că în aceste zile meseria de polițist nu mai pare atât de tentantă. Ai auzit tot felul de lucruri îngrozitoare despre noi: un polițist pedofil prins cu greutate de colegii lui. Nu avem noi cum să-ți facem dovada, acum, că lucrurile nu sunt chiar așa, dar îți promitem că, și în acest caz, cei responsabili nu vor scăpa.

Indiferent de ceea ce se spune despre noi în această perioadă, trebuie să știi că, din echipa Poliției Române fac parte oameni  pentru care nu contează decât aflarea adevărului, care nu au liniște până nu dovedesc că, cei care au încălcat legea, sunt acolo unde le este locul, în spatele gratiilor.

Poate că nu suntem perfecți, poate că avem multe defecte, dar cu siguranță suntem profesioniști, iar rezultatele obținute  vorbesc de la sine.

De aceea, înainte de a lua o hotărâre dacă să accesezi sau nu unul din posturile scoase la concurs, gândește-te și pune în balanță dacă munca de ani de zile a unor oameni excepționali poate fi ștearsă cu buretele de o persoană”, afirmă reprezentanții Poliției Române.

Loading...