Aleșii și-au tras pensii de până la 4.600 de lei lunar. Iohannis nu poate refuza

Ultima actualizare:

    Senatorii și deputații au votat marți legea pensiilor speciale pentru parlamentari
Senatorii și deputații au votat marți legea pensiilor speciale pentru parlamentari

Parlamentarii au votat marți în plenul celor două camere proiectul de lege referitor la acordarea pensiilor speciale pentru demnitarii care au încheiat cel puțin un mandat. Legea a fost reexaminiată la cererea președintelui Klaus Iohannis și trebuie aprobată de acesta în termen de zece zile.

Președintele nu mai poate întoarce proiectul legii pensiilor speciale. Senatorii şi deputaţii au adoptat, marţi, proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor. În urma reexaminării cerute de Klaus Iohannis, aceştia vor beneficia de pensie doar dacă au încheiat cel puţin un mandat complet de parlamentar. Conform legii, parlamentarii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat. Pentru mandate incomplete, indemnizația se calculează proporțional cu perioada efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat parlamentar. Nu beneficiază de indemnizație pentru limită de vârstă deputații și senatorii care au fost condamnați definitiv pentru comiterea unei infracțiuni de corupție.

Legea va ajunge la preşedintele Klaus Iohannis, care este obligat acum, în termen de 10 zile, să promulge proiectul. În urma modificărilor cerute de Iohannis, parlamentarii au decis că un ales cu un mandat trebuie să primească o pensie de aproximativ 1.550 de lei, iar un parlamentar cu două mandate - 3.100 de lei. Aleșii cu trei sau mai multe mandate ar câştiga aproximativ 4.600 de lei pe lună.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
image png
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net