Ai vrea să ai un poliţist aşa?

Ultima actualizare:

    Foto: Motorola Solutions
Foto: Motorola Solutions

Staţii care se pot conecta şi în zonele fără semnal, cameră video cu rezoluţie mare, ochelari care să-i permită să interacţioneze cu holograme, pistoale cu senzori. Aşa ar putea arăta poliţistul din viitorul apropiat, dacă Guvernul va bate palma cu cei de la Motorola Solutions. Aceştia propun echipamente ca de Robocop pentru omul legii din teren.

Viaţa de poliţist, care interacţionează direct cu omul de pe stradă, nu este deloc uşoară. Orice persoană oprită în trafic sau într-un loc public se poate transforma într-un infractor. Iar asta ne-o demonstrează altercaţiile pe care autorităţile le-au tot avut cu şoferii recalcitranţi. Şi nu numai! Au fost cazuri în care oamenii în uniformă au fost bătuţi, scuipaţi şi chiar înjunghiaţi.

Ca să fie evitate astfel de tragedii, cei de la Motorola Solutions propun ca poliţiştii să fie blindaţi cu aparatură desprinsă parcă din filmele SF. Cameră video care să înregistreze tot timpul, iar imaginile să fie transmise live către dispecerat, dispozitiv special care să-i afişeze poliţistului locul unde trebuie să intervină, dar şi staţie de ultimă generaţie cu Bluetooth, Wi-Fi şi servicii complexe de localizare, chiar şi în cele mai izolate locuri. Iar piesa de rezistenţă o reprezintă ochelarii pentru realitate hibridă, care au inclus un sistem computerizat ce-i permite utilizatorului să transmită informaţii digitale către dispecerat, iar aici mediul în care acţionează poliţistul se va vedea ca o hologramă. Agentul va primi înapoi indicaţii tot digitale pe lentilele ochelarilor.


    Din 2017, poliţiştii bucureşteni de la Rutieră au camere
Din 2017, poliţiştii bucureşteni de la Rutieră au camere

În prezent, poliţistul român trimis la intervenţii are la dispoziţie o staţie de comunicare, prin care i se transmite adresa unde ar trebui să meargă, pe care o caută apoi pe GPS. În plus, are acces la baza de date a populaţiei, iar mai nou agenţii de la Brigada Rutieră au fost dotaţi cu 44 de camere miniaturale pe care le prind de cămaşă. Acestea înregistrează audio şi video discuţia cu şoferii opriţi. Imaginile sunt păstrate şi pot fi folosite în instanţă de ambele tabere. ”Poliţia Română are nevoie de dotări şi suntem primii care o cerem”, ne-a spus răspicat Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor. Bugetul IGPR are 16 milioane de lei, în 2018,  pentru dotarea cu mijloace de protecţie a poliţiştilor. În România, există un poliţist la 385 de locuitori.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net