Ai suferit arsuri? În 21 de zile îţi facem piele în eprubetă!

Ultima actualizare:

    Laboratorul de la Iaşi  este dotat cu aparatură  de un milion de euro (FOTO: CEZAR PĂDURARIU)
Laboratorul de la Iaşi este dotat cu aparatură de un milion de euro (FOTO: CEZAR PĂDURARIU)

Veste bună pentru persoanele care au nevoie de transplant de piele. Într-un laborator din Iaşi, medicii pot obţine, în mai puţin de o lună, ţesut artificial compatibil cu organismul uman. Până în 2016 însă, acesta va fi testat pe animale.

Doi ani le-au trebuit cercetătorilor de la Facultatea de Bioinginerie Medicală din Iaşi să creeze pielea artificială perfectă. Este vorba despre un ţesut obţinut 100% în laborator, dar compatibil cu organismul uman. Acum se află în faza de testare, dar specialiştii ieşeni estimează că produsul finit, destinat clinicilor de chirurgie plastică, va putea fi folosit pe pacienţi peste doi ani.

Cercetătorii vor să fabrice, în viitor, şi ţesuturi de tip osos şi vase de sânge

simeon stalpnicul png

„Este nevoie să facem foarte multe teste şi să obţinem o mulţime de acreditări şi avize. Materialul creat de noi este, practic, un pansament care poate fi aplicat în zone cu arsuri grave sau pe ulceraţii", a explicat Liliana Vereştiuc, prodecan al Facultăţii de Bioinginerie Medicală.

În prezent, chirurgii plasticieni din România lucrează exclusiv cu piele artificială din import, care costă 8 euro/centimetrul pătrat. Produsul creat la Iaşi va fi vândut însă la jumătate din această valoare.

„Durează între 21 şi 28 de zile să producem acest ţesut bioartificial. Se vor folosi celule recoltate de la pacientul care are nevoie de piele, pentru ca ţesutul să fie biocompatibil", a explicat biologul Maria Butnaru.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
ambuteiaj   masini viniet apentru bucuresti jpeg
grecia pixabay jpg
Cutremur in Turcia FOTO Profimedia jpg
Israel atacă Iranul FOTO IRGC via CNN jpg
mihaela bilic instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net