Adio, comisioane ascunse!

Ultima actualizare:

    Din 3 martie, băncile sunt obligate să afişeze la bancomate câţi bani percep la fiecare tranzacţieFoto: Click!
Din 3 martie, băncile sunt obligate să afişeze la bancomate câţi bani percep la fiecare tranzacţieFoto: Click!

Gata cu comisioanele ascunse! De săptămâna viitoare, fiecare bancă este obligată să ne arate câţi bani ne opreşte pentru fiecare tranzacţie. Ordinul, gândit de Protecţia Consumatorilor, intră în vigoare pe 3 martie, dar bancherii vor avea la dispoziţie o lună de respiro.

Scoatem bani de la orice ATM, indiferent dacă e sau nu al băncii care ne-a emis cardul, astfel că habar nu avem ce comisioane ni s-au perceput. Spre exemplu, când scoatem 10 lei de la bancomat, ni se opresc 50 de bani, când suma creşte la 1.000 de lei, comisionul e de 2,5 lei.

Dacă ne grăbim şi scoatem de la o bancă la care nu suntem clienţi, comisionul urcă la 16 lei. Ca să ştim exact toate astea, reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) au emis un ordin prin care îi obligă pe bancheri să fie transparenţi. Acesta intră în vigoare din 3 martie, dată de la care bancomatele trebuie să afişeze pe ecran taxele tuturor băncilor. Mai exact, pentru cardurile de debit sau de credit la ATM-urile proprii, costurile operaţiunilor vor fi afişate în procent pentru fiecare operaţiune de plată şi, după caz, se va afişa şi suma minimă de plată. Pentru cardurile de la alte bănci, va fi afişată avertizarea: ”Atenţie - Tranzacţia dumneavoastră va fi comisionată conform condiţiilor din contractul încheiat cu emitentul cardului”.

”Legea e lege şi trebuie respectată. Din 3 martie, ordinul va intra în vigoare fără discuţie. Am vorbit cu reprezentanţii băncilor. Ei au cerut să prelungim perioada de aplicare cu două luni, noi le oferim o lună, timp în care îi verificăm, dar nu aplicăm sancţiuni. Din aprilie, însă, amenzile vor fi de până la 10.000 de lei”, a declarat, pentru Click!, Marius Dunca, preşedintele ANPC. Surse din cadrul Băncii Naţionale vorbesc despre fapul că pentru asta este nevoie de un soft foarte complicat şi nu toate băncile îl au.

Ce ne mai aşteaptă de la 1 martie

Toate magazinele, restaurantele, barurile, shaormeriile, buticurile, frizeriile, atelierele de prestări servicii trebuie să afişeze un anunţ obligatoriu, venit de la Guvern. Consumatorii vor afla că este necesar să ceară şi să primească bon fiscal. În cazul în care agentul economic refuză, cumpărătorii au dreptul să plece cu marfa fără să plătească, iar firma respectivă va fi închisă temporar;

Tot din prima zi a lunii martie se pot face evacuări din locuinţe, în cazul excecutărilor silite. Potrivit ordonanţei privind protecţia populaţiei în sezonul rece, acestea au fost interzise în perioada 1 noiembrie - 1 martie;

Mâine expiră licenţele de taximetrie acordate după data de 28 februarie 2010. Cine va circulă fără, riscă să-şi piardă autorizaţia. Acest lucru se vede pe tăbliţele aflate pe portierele din spate ale oricărui taxi, unde sunt trecute localitatea de autorizare, numărul de înmatriculare al vehiculului şi data de 28.02.2015 – care reprezintă termenul expirării licenţei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net