Acum 97 de ani, Ferdinand și Maria se încoronau oficial drept „primii regi ai tuturor românilor”

regele-ferdinand-regina-maria-incoronare.jpg

La 15 octombrie 1922, intr-o ceremonie impresionanta, Regele Ferdinand si Regina Maria se incoronau, simbolic, drept „primii regi ai tuturor romanilor”
La 15 octombrie 1922, într-o ceremonie impresionantă, Regele Ferdinand și Regina Maria se încoronau, simbolic, drept „primii regi ai tuturor românilor”

Acum 97 de ani, la 15 octombrie 1922, România trăia unele dintre cele mai frumoase moment ale istoriei ei: încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari. Deși preluase povara Tronului încă din 1914, după moartea Regelui Carol I, cuplul regal al țării moștenise o „Românie Mică”, dar care, odată cu miraculosul an 1918, devenise „dodoloață”. Iar încoronarea ce s-a petrecut - tot simbolic – în Alba Iulia unirii lui Mihai Viteazul, dar și a Marii Uniri petrecute cu 4 ani mai devreme, s-a dorit a consacra pe monarhii țării drept suverani ai acelei Românii Mari, „primii regi ai tuturor românilor”.

După un război mondial dramatic, plin de suişuri şi coborâşuri, ce a pendulat între ocuparea de către germani a unei jumătăţi din Vechiul Regat, ameninţarea detronării regelui Ferdinand şi finalul apoteotic al conflagraţiei, ce a consfiinţit unirea cu patria-mamă a multor teritorii româneşti, inclusiv împlinirea visului unirii cu Transilvania, era timpul unui gest care să încununeze în mod public noua realitate istorică, statală şi politică a României. Astfel, ideea unei încoronări festive a lui Ferdinand şi a Mariei s-a născut încă din 1921, când a început şi ridicarea catedralei din Alba Iulia – ce avea să fie ulterior denumită „a Reîntregirii” sau „a Încoronării” – loc ales special pentru simbolistica sa, de oraş al primei Uniri cu Transilvania, înfăptuită în 1599 de Mihai Viteazul și capitală a statului românesc creat de același domnitor după unirea și cu Moldova, în 1600. Dar și locul unde, cu aproape 4 ani mai înainte, românii transilvăneni strânși la Marea Adunare de la Alba Iulia votaseră pentru unirea Transilvaniei cu România. Evenimentul trebuia să marcheze ideea unirii tuturor românilor, după veacuri de dezbinare impusă de vitregiile istoriei, sub un singur sceptru, cel al lui Ferdinand, supranumit şi Întregitorul.
La 15 octombrie 1922, de la ora 9.45 dimineaţa, în faţa a zeci de mii de suflete româneşti adunate în Alba Iulia, marea festivitate a început printr-o liturghie săvârşită de un sobor de preoţi în fruntea căruia se afla Mitropolitul-primat Miron Cristea, viitorul prim Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Cum Vaticanul îi interzisese lui Ferdinand, catolic de religie, să fie încoronat într-o biserică ortodoxă, ameninţându-l cu excomunicarea, s-a găsit o formulă de compromis.

regele-ferdinand-regina-maria-alba-iulia.jpg

Coroana Regelui Ferdinand a fost cea mostenita de la unchiul sau, Carol I, in timp ce Regina Maria a avut o coroana facuta la Paris special pentru eveniment
Coroana Regelui Ferdinand a fost cea moștenită de la unchiul său, Carol I, în timp ce Regina Maria a avut o coroană făcută la Paris special pentru eveniment

Coroana regelui, din oțelul unui tun turcesc, cea a reginei, din aur

Astfel, în interiorul catedralei au fost sfinţite cele două coroane: a lui Ferdinand, de oţel, făcută dintr-o bucată de tun turcesc capturat la Plevna în timpul Războiului de Independenţă, moştenită de la unchiul lui, fostul rege Carol I, dar şi cea de aur a Reginei Maria, făcută la Paris, din aur transilvănean, împodobită cu ametiste, turcoaze, opaluri și granate, la casa de bijuterii Felize, după un design al pictorului Costin Petrescu. Afară, sub un baldachin special amenajat, Ferdinand şi-a pus singur pe cap coroana, după care a încoronat-o şi pe soţia lui, ei devenind astfel primii „regi ai tuturor românilor”. Regele a rostit apoi şi un discurs emoţionant. „Punând pe capul meu în această străveche cetate a Daciei romane, coroana de oţel de la Plevna, pe care noi şi glorioasele lupte au făcut-o pe veci coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca lor şi prin jertfa lor, au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas şi o simţire, de la Tisa până la Nistru şi până la Mare. Facă Dumnezeu ca această coroană, asemenea celei a scumpei mele soţii şi demne tovarăşe de muncă şi suferinţă pentru binele comun, să servească la încoronarea – generaţie după generaţie – a iubiţilor noştri succesori, într-o Românie tot mai fericită şi mai glorioasă”, a spus, printre altele, Regele Fedinand. Manifestarea a fost continuată cu parada armatei române şi cu un banchet uriaş, pentru 20.000 de oameni, cu fripturi la proţap şi vin din belşug.

Visul României Mari a durat doar până în 1940

Fireşte, elementul de dezbinare românească nu putea lipsi nici atunci, nici măcar la acel moment absolut unic şi c-o putere de simbol uriaşă. Opoziţia politică, în frunte cu şeful Partidului Naţional Român, respectiv cel al Partidului Ţărănesc, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, dar şi cu marele erou de război, mareşalul Alexandru Averescu, a considerat toată manifestarea drept o „petrecere a familiei Brătianu”, I.C Brătianu fiind primul-ministru al guvernului liberal şi cel mai influent politican al vremii. Prin urmare, nici acei lideri politici, dar nici reprezentanţi ai partidelor lor, nu au fost prezenţi la încoronarea de la Alba Iulia, lucru ce l-a mâhnit adânc pe Ferdinand. Manifestările din Cetatea primei Uniri aveau să continue în zilele următoare, dar în capitala ţării, Bucureşti. Din păcate, visul României Mari nu avea să reziste în realitatea lui statală decât două decenii, până la ziua de 26 iunie 1940, când ultimatulul sovietic a dus la cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, urmată de 30 august 1940 când, prin impunerile Dictatului de la Viena, România a fost silită de Germania lui Hitler să cedeze Ungarie jumătate din teritoriul Transilvaniei. Regele Ferdinand nu a trăit să mai vadă dezastrul, murind în 1927, după cum nici Regina Maria, care a trecut la cele veșnice în 1938, n-a fost nevoită să fie cuprinsă de amarul ciopărțirii țării care o adoptase, de care se îndrăgostise și pentru care se luptase ca nimeni altcineva. Dar, pentru o clipă măcar, în acea zi de octombrie 1922, România a fost, cu adevărat, Mare.

 

Loading...

Citește și

  • Regina Maria a fost supranumita de presa din Franta „cea mai frumoasa regina din Europa”

    O stradă din central Parisului va purta, începând de luna viitoare, numele Reginei Maria a României, în semn de omagiu față de rolul și implicarea ei în Conferința de Pace de la Paris (18 ianuarie 1919 - 21 ianuarie 1920). În plus, în București, a fost relansat parfumul preferat al reginei, ce făcea parte dintr-o întreagă colecție de cosmetice denumită „Mon Boudoir”, realizată de casa de parfumuri pariziene Jean-Francois Houbigant, a cărei imagine Regina Maria a acceptat să fie, începând cu 1922 până la moartea ei, în 1938. O sticluţă de 100 de ml costă 989 de lei.

  • Zona din partea laterala dreapta a actualei Sali a Palatului ocupa, cu aproximație, locul unde a existat „Casa Mica”, resedința privata a doi regi ai Romaniei

    „Casa Mică” sau „Casa Nouă” ori „Casa Albă”. Așa era pomenită vila ridicată în anii 30 în spatele Palatului Regal, ce constituit practic reședința privată din Bucutrești a Regelui Carol al II-lea, apoi, după abdicarea acestuia, a Regelui Mihai I. Acolo, în Salonul Galben al vilei cu un singur etaj, la 23 august 1944, regele îl aresta pe mareșalul Ion Antonescu. După doar 3 zile, în 26 august, bombardamentele germane distrugeau clădirea. Apoi, comuniștii au scos-o total din istorie, pe locul ei apărând, în 1960, actuala Sală a Palatului.

  • Constantin Argetoianu (cu mana in buzunar, al doilea de la dreapta, spre stanga), in ianuarie 1918, la investirea guvernului Averescu in care a fost ministru de justitie

    În ultima vreme, s-a iscat un adevărat scandal pornind de la apariția filosofului Mihai Șora într-o reclamă a unui magazin online, întruchipînd un simbol al luptei pentru libertate și rezistenței anticomuniste. Asta, în condițiile în care Șora, după un deceniu petrecut în Franța, a revenit în România în 1948, la începutul celor mai întunecați și cruzi ani ai comunismului-stalinist românesc, ca membru al Partidului Comunist Francez, lucrând la Ministerul de Externe condus de Ana Pauker, cea supranumită „Stalin în fustă”. Dar nu despre Mihai Șora este acest articol. Ci despre Constantin Argetoianu, singurul mare demnitar al României monarhice, fost prim-ministru, care, deși ajuns în Elveția din aprilie 1944, alege să revină în România în toamna lui 1946. Arestat în mai 1950, va sfârși în crunta închisoare de la Sighet, în februarie 1955.

  • Barbu Catargiu a fost primul-ministru al României doar pentru 4 luni, între 15 februarie 1862 și până în ziua asasinării sale, 20 iunie 1862

    După votul de ieri al moțiunii de cenzură, știm că Viorica Dăncilă este, deocamdată, ultimul prim-ministru al României, din lista de 67 de premieri pe care i-a avut țara, din momentul instituirii guvernului unic al Principatelor Unite, la 15 februarie 1862, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Dar câți mai știm cine a fost întâiul prim-ministru, șeful acelui prim guvern unic al României Mici? A fost vorba de Barbu Catargiu, urmaș al unei vechi familii boierești muntene. Catargiu a fost și întâiul prim-ministru român care a fost asasinat în timpul mandatului, la 20 iunie 1862, după doar 4 luni de guvernare.