Acum 75 de ani era instalat primul guvern comunist din istoria României

primul-guvern-petru-groza.jpg

Primul guvern comunist, de la 6 martie 1945, cu dr. Petru Groza in centru, incadrat de Lucretiu Patrascanu (in dreapta) și de Gheorghe Tatarescu (in stanga)
Primul guvern comunist, de la 6 martie 1945, cu dr. Petru Groza în centru, încadrat de Lucrețiu Pătrășcanu (în dreapta) și de Gheorghe Tătărescu (în stânga)
Foto: Fototeca online a comunismului românesc

Acum 75 de ani, la 6 martie 1945, era instalat primul guvern comunist din istoria României, cel condus de dr. Petru Groza. N-a fost vorba de vreun guvern rezultat în urma unor alegeri libere, ci unul impus de URSS, de Stalin, prin reprezentantul acestuia de aici, A.I. Vîșinski. „Jocurile” erau deja făcute de Marile Puteri, prin înțelegerile făcute la Ialta, în februarie 1945, ce au consfințit cinica împărțire a influenței în Europa de sud-est încheiată pe o bucată de hârtie între Churchill și Stalin, la Moscova, încă din octombrie 1944.

Supranumit “procurorul terorii”, Andrei Ianuarievici Vîşinski nu exagera deloc când, la 27 februarie 1945, aproape urlase „Ialta sunt eu!” în fața Regelui Mihai I, dând cu pumnul în masă. Ca trimis al lui Stalin, ştia ce spune. Mai ales că avea experiența de procuror general al URSS în timpul teribilelor procese de epurare staliniste din anii 30, dar și la Procesele de la Nurnberg. Cu doar câteva săptămâni înaintea acestui episod, între 4 şi 11 februarie 1945, se desfăşurase Conferinţa de la Ialta, în Crimeea. Acolo, liderii celor trei mari puteri aliate în războiul ce se apropia de final – I.V. Stalin, şeful suprem al URSS, Franklin D. Roosevelt, preşedintele SUA şi primul-ministru britanic Winston Churchill – îşi împărţiseră puterea pe harta Europei de după război. Ea se adăuga secretei şi cinicei negocieri a procentelor de influenţă pe care Churchill le pusese pe un petic de hârtie, iar Stalin le “vizase”, în cadrul întâlnirii dintre cei doi de la Moscova, din octombrie 1944. Astfel, la Moscova și Ialta s-a consfințit, practic, cedarea ţării noastre în mâinile sovieticilor, România fiind trecută cu 90% în sfera de influență a URSS pe acea infamă bucată de hârtie.

visinski-groza-dej.jpg

Gheorghe Gheorghiu-Dej (in palton alb), alaturi de dr. Petru Groza (in centru) și A.I.Visinski, triada decisiva in instaurarea regimului comunist si, ulterior, a abolirii monarhiei
Gheorghe Gheorghiu-Dej (în palton alb), alături de dr. Petru Groza (în centru) și A.I. Vîșinski (cu ochelari), triada decisivă în instaurarea regimului comunist și, ulterior, a abolirii monarhiei
Foto: Fototeca online a comunismului românesc

Regele Mihai a fost forțat de Vîșinski să-l numească prim-ministru pe dr. Petru Groza

Iată de ce Vîşinski îşi permisese să bată cu pumnul în masa monarhului de 23 de ani al – încă - Regatului României. Vîşinski i-a dat regelui un ultimatum, bătând la propriu cu pumnul în birou: „Aveţi exact 2 ore şi 5 minute pentru a face cunoscut publicului că generalul Rădescu a fost demis. La ora 8 trebuie să informaţi publicul despre numele succesorului său”. După care a părăsit brusc biroul, trântind uşa la plecare aşa de tare încât tencuiala  s-a desprins şi a căzut, scrie historia.ro. Ruşii îi forţau mâna Regelui să îl numească pe dr. Petru Groza reprezentantul Frontului Naţional Democrat, partid umbrelă sub care se adăposteau Partidul Comunist Român şi formaţiunile politice cripto-comuniste din jurul său. Fără alte opţiuni rămase şi cu un Bucureşti răvăşit de manifestaţiile comuniştilor, care cereau, chipurile, un guvern democrat, regele a fost nevoit să ceară generalului Nicolae Rădescu, prim-ministrul din acel moment, să-şi depună mandatul.

Apoi, la 6 martie 1945, să aprobe lista noului guvern, în fruntea căruia se instala dr. Petru Groza, preşedintele Frontului Plugarilor, dar, în fond, doar un alt om de-al comuniştilor. Noul guvern – o coaliţie de partide diverse, cum putea să pară unui neavizat – reunea, de fapt, doar membri comunişti ori ai unor “aripi” desprinse din vechile partide istorice şi devenite “sateliţi” ai comuniştilor, precum PSD, PNL – Tătărescu şi PNŢ – A. Alexandrescu. Încurajat de atitudinea SUA, care nu recunoştea oficial guvernul Groza şi solicita, în august 1945, constituirea unui “regim reprezentativ din toate grupările democratice ale ţării”, Regele Mihai a intrat în aşa-numita “grevă regală”, forţând demisia guvernului Petru Groza, pe care a cerut-o pe 20 august 1945.

Refuzul acestuia de a demisiona a făcut ca Mihai I să nu accepte, vreme de aproape şase luni, până în ianuarie 1946, să contrasemneze orice act emis. Asta nu l-a împiedicat pe Groza să-şi exercite guvernarea, folosind “jurnale ale Consiliului de Miniştri”, ce nu aveau nevoie de contrasemnătura regală. Înţelegerile asupra sorţii României se făceau însă peste capul Regelui, prin decizii mai mult sau mai puţin secrete între marile puteri.

dej-regele_mihai.jpg

Regele Mihai si Gheorghe Gheorghiu-Dej, adevaratul lider al comunistilor romani chiar daca pana în 1952, guvernul a fost condus de Petru Groza
Regele Mihai și Gheorghe Gheorghiu-Dej, adevăratul lider al comuniștilor români chiar dacă până în 1952, guvernul a fost condus de Petru Groza
Foto: Fototeca online a comunismului românesc

Doctor în filosofie, Groza a fost considerat „un boier printre comuniști”

Considerat un fel de “boier printre comunişti”, dr. Petru Groza (1884 – 1958) a fost un personaj care a căutat să se adapteze vremurilor şi să fie mereu de partea celui puternic. Fiu de preot ardelean ortodox, Groza a studiat filosofia, luându-şi doctoratul la Budapesta. De aici şi apelativul de “doctor” asociat numelui său. În 1921, la 37 de ani, a devenit prima oară ministru, în guvernul mareşalului Averescu. A creat propria grupare politică în 1933, Frontul Plugarilor, apropiindu-se de mişcarea comunistă. A devenit şeful primului guvern comunist la 6 martie 1945, exercitând funcţia de prim-ministru până la 2 iunie 1952, chiar dacă adevăratul lider al comuniștilor a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej.

După aceea şi până la moartea sa, la 7 ianuarie 1958, a fost preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale. La Conferinţa de la Moscova din decembrie 1945 a miniștrilor de externe ai URSS, Marii Britanii și SUA s-a stabilit deblocarea situaţiei de conflict dintre Regele Mihai şi dr. Petru Groza prin cooptarea în guvern a încă doi membri, reprezentând partidele istorice, PNL şi PNŢ. Astfel, la 8 ianuarie 1946, Mihai Romniceanu şi Emil Haţieganu depuneau jurământul ca miniştri în guvernul Petru Groza. Formal, reprezentativitatea democratică cerută de SUA fiind îndeplinită, americanii au recunoscut cabinetul român. Era însă doar “încălzirea” dinaintea asaltului total al comuniştilor pentru a pune mâna pe întreaga putere. Asalt căruia i s-a opus o bună parte din populaţia românească, aşa cum a dovedit-o uriaşul miting contra lui Groza, dar şi contra comunismului, desfăşurat în faţa Palatului Regal pe 8 noiembrie 1945. A fost considerată cea mai amplă demonstraţie din centrul şi sud-estul Europei împotriva unui regim impus de sovietici.

Reacţia guvernului a fost dură şi sângeroasă, soldându- se cu 11 morţi şi câteva zeci de răniţi şi arestaţi. După acest moment, măsurile antidemocratice, precum cenzura sau cele împotriva fostelor partide istorice s-au intensificat. La 19 noiembrie 1946, într-un simulacru de “alegeri libere”, forţele comuniste şi aliaţii lor, constituiţi în Blocul Partidelor Democrate, câştigau alegerile parlamentare cu 69,81%. Acestora li se adăuga Uniunea Populară Maghiară, cu ajutorul căreia “scorul electoral” al forţelor procomuniste urca la 78,46%. Era o victorie bazată pe principiul lui Stalin: “Nu contează cine votează, contează cine numără voturile”. Până la forțarea abdicării Regelui Mihai, la 30 decembrie 1947, a fost doar o chestiune de timp. Pentru următorii 45 de ani, România intra în „zodia roșie” a comunismului, fiind deturnată de la cursul firesc al destinului ei european pe care intrase, cu mari eforturi, în cele opt decenii de monarhie.
 

Loading...
 
 

Citește și

  • Regele Mihai si Regina-mama Elena au fost siliti de comunisti sa parasească Romania in seara de 3 ianuarie 1948, trecand granita tarii in zorii zilei de 4 ianuarie

    La 3 ianuarie 1948, după doar patru zile de la abdicarea forțată, Regele Mihai era silit de comuniști să părăsească România. A plecat „cu moartea în suflet”, așa cum a declarat mai târziu, luând calea exilului vreme de aproape 45 de ani. Însoțit de Regina-mamă Elena și un mic grup de colaboratori fideli, Regele a urcat în trenul regal la ora 20.30 de pe peronul gării din Sinaia. În zorii zilei de 4 ianuarie, după o oprire la Săvârșin, trecea granița țării pe la Vama Curtici. Toată „averea” ce i s-a permis să o ia a încăput în 30 de valize.

  • Zona din partea laterala dreapta a actualei Sali a Palatului ocupa, cu aproximație, locul unde a existat „Casa Mica”, resedința privata a doi regi ai Romaniei

    „Casa Mică” sau „Casa Nouă” ori „Casa Albă”. Așa era pomenită vila ridicată în anii 30 în spatele Palatului Regal, ce constituit practic reședința privată din Bucutrești a Regelui Carol al II-lea, apoi, după abdicarea acestuia, a Regelui Mihai I. Acolo, în Salonul Galben al vilei cu un singur etaj, la 23 august 1944, regele îl aresta pe mareșalul Ion Antonescu. După doar 3 zile, în 26 august, bombardamentele germane distrugeau clădirea. Apoi, comuniștii au scos-o total din istorie, pe locul ei apărând, în 1960, actuala Sală a Palatului.

  • Gheorghe Apostol (primul din stanga) si Nicolae Ceausescu (primul din dreapta), la 30 august 1944, au fost printre comunistii care au intampinat Armata Rosie la intrarea ei în Bucuresti

    Dacă la moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej, în 19 martie 1965, lucrurile s-ar fi petrecut conform dorinţei acestuia, Gheorghe Apostol ar fi trebuit să-i devină urmaş la conducerea PCR și, implicit, a țării. Ambiţia lui Nicolae Ceauşescu şi calculele altor “grei” ai partidului, în frunte cu Ion Gheorghe Maurer, au schimbat, însă, destinul ţării. Ceauşescu a preluat conducerea, în timp ce, după 1969, Apostol a fost marginalizat şi îndepărtat din sfera puterii. Dar i-a supraviețuit lui Ceaușescu încă două decenii, murind în 2010, la vârsta de 97 de ani.

  • Regele Mihai si dr. Petru Groza, seful guvernului comunist la acel moment, cei doi principali protagonisti ai dramaticei zile a abdicarii

    Acum 72 de ani, la 30 decembrie 1947, își semna abdicarea, forțat de liderii comuniști, ultimul rege al României, Mihai I, ce rămăsese și ultimul rege din Europa de Est ce mai rezistase după încheierea celui De-al Doilea Război Mondial și tăvălugului sovietic ce-și pusese jugul autoritar peste țările din această zonă a Europei. Abandonată de Marile Puteri occidentale, România intra, în aceeași zi de 30 decembrie, sub zodia Republicii, necunoscută până atunci, ca formă de guvernământ, în istoria țării, cu atât mai puțin cea a unei republici populare comuniste.