Accident violent în Argeș. Un autocar plin cu oameni și o dubă s-au ciocnit frontal

accident-arges.jpg

Opt răniţi, în urma unui accident între un autocar şi o dubă
Foto: ISU Argeş

Opt persoane, între care un copil, au fost rănite într-un accident produs sâmbătă dimineaţă pe drumul naţional 7, în judeţul Argeş, după ce autocar în care se aflau 30 de pasageri şi o dubă în care se aflau 7 persoane s-au ciocnit.

UPDATE - Toate cele 8 victime  - şapte adulţi şi un copil - au suferit zgârieturi , traumatisme cranio-cerebrale şi faciale minore, au primit ingrijiri medicale şi au fost transportate la spital. Niciuna dintre ele nu se află în stare gravă.

ȘTIREA INIȚIALĂ - Potrivit primelor date de la locul accidentului, acesta s-a produs între localităţile Linteşti şi Morăreşti, iar cele două autovehicule s-au ciocnit frontal. În urma impactului, opt persoane, între care un copil, au nevoie de îngrijiri medicale, informează ISU Argeş. Până la ora transmiterii acestei ştiri, patru dintre victime au fost preluate de ambulanţe pentru a fi transportate la spital. Este vorba despre două femei, dintre care una a suferit atac de panică, iar cealaltă, un traumatism la coloana cervicală şi despre doi bărbaţi, care au suferit traumatisme cranio-cerebrale.

accident-arges1.jpg

În urma impactului, 8 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Foto: ISU Argeş

La locul accidentului au fost trimise două ambulanţe SMURD de prim ajutor, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de terapie intensivă mobilă, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi două echipaje din cadrul serviciului de ambulanţă judeţean.
În urma accidentului, pe carosabil se produc scurgeri de combustibil, iar traficul rutier în zonă este blocat.

Știre în curs de actualizare
 

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1