Accident rutier grav în Covasna. 12 victime, printre care și 5 copii

accident-covasna1.jpg

Foto: ISU Covasna

Grav accident de circulație petrecut duminică, 12 iulie, în județul Covasna: 12 persoane, dintre care 7 adulți și 5 copii, au ajuns la spital, în urma coliziunii dintre două autoturisme.

Accidentul rutier s-a produs, duminică, 12 iulie pe Drumul Județean 121, între localităţile Imeni şi Zăbala, informează ISU Covasna. Șoferul unuia dintre autoturisme rămăsese încarcerat. 

Accident cu 12 victime în Covasna

În urma coliziunii dintre două autovehicule, 12 persoane, dintre care șapte adulţi şi cinci copii, au fost rănite, iar şoferul unui autoturism a rămas încarcerat, potrivit radiomures.ro.

A fost pus în aplicare Planul Roşu de intervenţie, iar la faţa locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, cinci ambulanţe şi o autospecială pentru transport victime multiple. ISU Covasna precizează că toate persoanele implicate în accident sunt conştiente şi au fost transportate la Unităţile de Primiri Urgenţe din Sfântu Gheorghe şi Braşov.

accident-covasna2.jpg

Accidentul s-a produs în urma coliziunii a două autoturisme
Foto: ISU Covasna
Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1