Acatistul Sfintei Parascheva. Are puterea de a vindeca suferințele

Ultima actualizare:

    Sfânta Parascheva este considerată o mare vindecătoare atât a durerilor trupului cât și sufletuluiFoto: doxologia.ro
Sfânta Parascheva este considerată o mare vindecătoare atât a durerilor trupului cât și sufletuluiFoto: doxologia.ro

În14 octombrie în calendarul creștin-ortodox este sărbătoarea Sfântei Cuvioase Parascheva. Cu această ocazie la Iași, unde sunt păstrate moaștele sfintei se organiza cel mai mare pelerinaj din România. În acest an pandemia a anulat procesiunea religioasă dar importanța acestei sfinte făcătoare de minuni rămâne. Acatistul ei, unul dintre cele mai lungi din biserica ortodoxă se consideră că vindecă orice suferință și îndreaptă vremea, oprește furtunile și ploaia.

Rugăciunea către Sfânta Parascheva

”Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dă­ruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin”

Pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva este cel mai mare din România iar în acest an este pentru prima oară după Revoluție când nu se organizează
Pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva este cel mai mare din România iar în acest an este pentru prima oară după Revoluție când nu se organizează

Acatistul Sfintei Parascheva pentru suferință de orice fel

”Îngerii din cer cu laude primind duhul tău cel fecioresc din pământeștile lăcașuri, de bucurie te-au încununat pentru vredniciile tale; că femeiesc trup purtând și fire slăbănoagă, ai știut a birui toate puterile vrăjmașilor prin buna înțelepciune; pentru aceasta îți cântăm:Bucură-te, înțeleaptă fecioară;Bucură-te, porumbiță cuvântătoare;Bucură-te, suflet îngeresc în trup fecioresc;Bucură-te, vrednică mijlocitoare către Domnul;Bucură-te, mângâierea oamenilor;Bucură-te, alinarea de suferință;Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;Bucură-te, întărirea credincioșilor;Bucură-te, liman lin și neînviforat;Bucură-te, pilda bunei cucernicii;Bucură-te, luminarea celor nepricepuți;Bucură-te, scăparea celor deznădăjduiți;Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Acatistul Sfintei Parascheva care face minuni

”Ne-au cuprins acum dureri de negrăit, nici un ajutor omenesc de la nimeni nu așteptăm, toți ne-au părăsit deodată, până și plăcerile ce odinioară ne desfătau acum se luptă cu noi; vai de ticăloșia noastră, nu avem altă nădejde decât mila lui Dumnezeu și al tău ajutor sfânt. Pentru aceasta, ne rugăm ție a ne ajuta, vindecându-ne, ca să cântăm ție:Bucură-te, leacul durerii;Bucură-te, mâna vindecării;Bucură-te, casa ocrotirii;Bucură-te, raza mângâierii;Bucură-te, cortul îndestulării;Bucură-te, rourarea fierbințelii;Bucură-te, mântuirea de boli;Bucură-te, scăparea celor înspăimântați;

Citiți și

Tradiţii pentru spor şi sănătate la praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva

Pelerinajul de Sfânta Parascheva a fost anulat. Sărbătoarea Iașiului ține doar o zi

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net