9 produse naturale care te protejează de gripă şi răceală

Ultima actualizare:

    Un borcan de miere costă între 15 şi 20 de leiFoto: arhiva Click!
Un borcan de miere costă între 15 şi 20 de leiFoto: arhiva Click!

Vrem, nu vrem, se apropie sezonul gripei şi al răcelilor, iar imunizarea împotriva acestor afecţiuni se face din timp. Adică, de pe acum. Recomandat e să urmezi un tratament pentru imunizarea organismului apelând la produsele naturiste. Sunt, de multe ori, mai eficace decât medicamentele din farmacii!

1. Tinctura de propolis. Se numără printre cele mai bune remedii naturiste pentru tot felul de probleme, un adevărat medicament şi antibiotic natural. Tratează cistite, anexite, dureri în gât, tuse, răceli, inclusiv acneea. Însă, cel mai important, e foarte bună pentru stimularea sistemului imunitar. Se poate lua cu o linguriţă de miere sau se adaugă în sucuri, limonade sau ceaiuri.

2. Tinctura de echinacea. Echinacea are proprietăţi antifungice, ajută la întărirea sistemului imunitar, tratează virozele respiratorii, gripa şi oboseala. Dacă răceşti des este clar că ai nevoie de o cură de echinacea. Însă poţi să o administrezi şi preventiv, mai ales că se apropie sezonul gripei şi al răcelilor. 

3. Tinctura de arnică. Arnica are proprietăţi asemănătoare cu cele ale echinaceei, tratează răcelile, afecţiunile căilor respiratorii şi durerile în gât, când se face gargară cu o linguriţă de tinctură diluată în apă. Pentru creşterea imunităţii, se iau circa 30 de picături diluate în apă, dimineaţa, pe stomacul gol. Poţi face o cură de tinctură de arnică timp de o lună de zile. 

4. Fructele proaspete. Se pot consuma ca atare, amestecate cu miere, sau sub formă de suc, gem şi sirop. Câteva înghiţituri din aceste preparate, luate dimineaţa, pe stomacul gol, fac cât 100 de medicamente la un loc. 

Tot ce trebuie să ştii despre cătină 

Cătina este plină de antioxidanţi, betacaroten, flavonoide şi conţine de 10 ori mai multă vitamina C decât citricele. Persoanele care o consumă regulat vor beneficia de un scut împotriva răcelilor. Mai mult decât atât, miraculoasele bobiţe de cătină tratează cu succes un spectru larg de boli, de la anxietate, depresie, anemii, până la afecţiuni ale splinei, probleme hormonale, hepatită, pneumonie, gripă, diaree, ulcer, gingivite. 

5. Uleiul de cătină este un tonic general, imunostimulator, antioxidant, antiinflamator şi cicatrizant. Se foloseşte intern, 15 picături de 2-3 ori pe zi,  dar şi extern. Utilizat în ritualul de îngrijire a tenului, uleiul de cătină  stimulează producţia de colagen, îţi protejează pielea de gerul din timpul iernii, precum şi de razele nocive ale soarelui, vara. Tot pentru o piele frumoasă şi catifelată, uleiul de cătină se adaugă în creme cu efect cicatrizant, emolient, antirid.

6. Pulberea se obţine din scoarţa arbustului sau din fructele uscate şi macerate. Se administrează câte o linguriţă de trei sau patru ori pe zi, pentru întărirea imunităţii.

7. Tinctura se prepară din pulbere sau din fructele zdrobite, ţinute la macerat, în alcool. Extern, se aplică pe răni, ca cicatrizant. Intern se foloseşte în cure pentru întărirea imunităţii, consumându-se două linguriţe dimineaţa şi două seara, amestecate cu miere.

8. Ceaiul din crenguţe şi frunze mărunţite sau din fructe de cătină e cea mai bună licoare în zilele reci de toamnă. E vitaminizant, remineralizant şi creşte rezistenţa organismului.

9. Mierea. Are proprietăţi hidratante, hrănitoare, antibacteriene şi anti-inflamatoare. Conţine vitamine, minerale şi nutrienţi de care organismul tău are mare nevoie mai ales în sezonul rece. Ia în fiecare zi, dimineaţa, pe stomacul gol, câte o linguriţă de miere. Dacă nu, adaugă miere în ceai. Atenţie însă! Mierea nu trebuie pusă în lichide fierbinţi pentru că îşi pierde din proprietăţi. 

Ce găseşti în magazine

image
image
image
image
image
image
1 cum ne poate imbolnavi caldura ce avem de facut in zilele caniculare jpg jpeg
paste catolic 2020 papa francisc vatican jpeg
deschidere drum expres oradea jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
barbat suparat jpg
toaleta freepik jpg
explozie petromidia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net