8.000 de poliţişti vor acţiona, în întreaga ţară, în weekendul de Sfânta Maria. Mesajul Poliției Române

Ultima actualizare:

    Polițiștii vor aplica amenzi celor care nu respectă regulileSursă foto: Arhivă Click!
Polițiștii vor aplica amenzi celor care nu respectă regulileSursă foto: Arhivă Click!

Un număr de 8.000 de poliţişti vor acţiona, în întreaga ţară, în week-endul de Sfânta Maria, iar 2.000 dintre aceştia sunt de la Rutieră. De altfel, cele mai aglomerate rute, A2 şi DN 1, vor fi monitorizate din elicopter. Totodată, peste 6.000 de jandarmi vor asigura ordinea publică la festivaluri şi la manifestările religioase.

Purtătorul de cuvânt la Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a declarat, vineri, că poliţiştii de la Rutieră vor avea 300 de radare.

"Colegii de la ordine publică se vor afla în zona locaşurilor de cult, în special în Suceava şi în Cluj, unde aşteptăm prezenţa unui public numeros pentru a asigura un climat optim de ordine şi siguranţă publică. Poliţiştii de la Rutieră vor acţiona pe toate arterele principale ale ţării pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi pentru prevenirea accidentelor rutiere grave. Poliţiştii de la Rutieră folosesc 300 de aparate radar pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză şi calcă pedala de acceleraţie mai mult decât este cazul. Vom avea în vedere toate celelalte abateri de la normele rutiere, însă scopul Poliţiei Române nu este acela de a da sancţiuni contravenţionale, ci acela de a preveni producerea oricăror evenimente negative”, a afirmat Georgian Drăgan. 

El a precizat că traficul va fi monitorizat şi din elicopter. "Beneficiem şi de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie. Cele mai aglomerate rute, respectiv Autostrada A2, Autostrada Soarelui, şi DN 1 vor fi monitorizate din elicopter, la bordul unei aeronave aparţinând IGAv se va afla un poliţist de la Rutieră care va transmite informaţii utile colegilor de la sol pentru a direcţiona echipajele de Poliţie Rutieră în problemele cu fluenţă de trafic”, a transmis purtătorul de cuvânt la Poliţiei Române.

La rândul său, Jandarmeria Română a anunţat că, în acest sfârşit de săptămână, peste 6.000 de jandarmi, alături de poliţişti şi pompieri, se vor asigura că participanţii la manifestări vor fi în siguranţă, informează News.ro

 "O atenţie deosebită va fi acordată prevenirii incidentelor la festivalurile (Electric Castle, Summer Well, Kimaro etc) şi cele peste 45 de evenimente culturale organizate în spaţii publice, la care organizatorii estimează participarea unui public numeros. De asemenea, duminică, vom fi prezenţi în zona lăcaşelor de cult, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului prilejuind prezenţa unui număr însemnat de credincioşi (în mod tradiţional, la cele mai importante mănăstiri sunt prezente între 4.000 şi 15.000 de persoane)”, a transmis Jandarmeria. 

image
image
image
image
image
image
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
image
actualitate.net
image
actualitate.net