634 de tone de alimente şi haine au ajuns în 149 de localități izolate

De la începerea acțiunilor umanitare și până astăzi la prânz, 634 de tone de alimente, apă și haine au ajuns la oamenii din 149 de localități din centrul și sudul țării izolate din cauza ninsorilor abundente, infomează MApN.

Ministerul precizează că personalul acestuia continuă să acţioneze
pentru transportul alimentelor şi bunurilor de strictă necesitate şi
ajutorarea persoanelor aflate în localităţi afectate de ninsorile
abundente.

"Astfel, au fost executate 239 de misiuni umanitare,
dintre care 175 cu autocamioane DAC 665 T, 12 transporturi cu aeronave
C-27J Spartan, trei cu aeronava C-130 Hercules şi 57 cu elicoptere
IAR-330 PUMA. Ajutoarele umanitare au fost oferite de persoane fizice şi
juridice, de asociaţii şi patronate ale producătorilor din industria
alimentară, precum şi de personalul armatei, în centrele de colectare
deschise de Ministerul Apărării Naţionale în Bucureşti şi în garnizoane
de pe cuprinsul întregii ţări. Centrul de coordonare a podului aerian,
constituit la Flotila 90 Transport Aerian din Otopeni, din ordinul
ministrului Apărării Naţionale Gabriel Oprea, a planificat şi astăzi, 17
februarie, zboruri cu aeronave C-130 Hercules şi C-27J Spartan pentru a
prelua 19 tone de produse alimentare aflate în centrul de tranzit de la
Timişoara. Acestea vor fi transportate de pe aeroportul din Timişoara
la Bucureşti, de unde vor fi distribuite, terestru sau aerian, către
populaţia aflată în localităţile afectate de ninsori", se arată într-un
comunicat emis de Ministerul Apărării Naționale.

MApN menţionează
că trei elicoptere IAR-330 PUMA de la Flotila 90 Transport Aerian din
Otopeni au transportat, ieri, 2,8 tone tone de alimente la Mânăstirea
Cârnu şi în localitatea Coşirna, din judeţul Buzău. De asemenea, alte
trei elicoptere IAR-330, aparţinând Flotilei 86 Aeriană de la Feteşti,
au transportat peste trei tone de alimente de la aeroportul Mihail
Kogălniceanu către localităţile Frecăţei, Ciocile şi Măraşu din jud.
Brăila. De la Flotila 95 Aeriană de la Bacău, trei elicoptere IAR-330
PUMA au transportat 2,6 tone de alimente către localităţile Măgura,
Bahnele şi Gura Caliţei, din judeţul Vrancea.

O aeronavă C-27J
Spartan de la Flotila 90 Transport Aerian din Otopeni a făcut un zbor
umanitar, de la Cluj-Napoca la Bucureşti, pentru salvarea vieţii unei
persoane care a necesitat tratament medical de urgenţă în Capitală. Trei
elicoptere IAR-330 PUMA sunt pregătite la Otopeni, Bacău şi Mihail
Kogălniceanu, pentru a executa misiuni de evacuare medicală de urgenţă,
menţionează MApN.

Cu ajutorul a 36 de autocamioane, detaşamentele
de militari aparţinând Diviziilor 1, 2 şi 4 Infanterie au transportat, ieri, 86 tone de alimente şi produse de strictă necesitate din
centrele de colectare ale armatei către localităţi din judeţele Buzău,
Vrancea, Ialomiţa, Călăraşi, Prahova şi Giurgiu. Armata a intervenit şi
acţionează în continuare, terestru şi naval, în judeţele din Muntenia,
Dobrogea şi sudul Moldovei, pentru salvarea vieţilor puse în pericol şi
pentru deszăpezirea căilor de acces. Astfel, în județul Buzău,
detaşamente de militari din Divizia 2 Infanterie au acționat cu mijloace
tehnice, pentru deblocarea căilor de acces din zona localităţilor
Săgeata, Ţinteşti, Cilibia, Pogoanele, Scărlăteşti, iar între
localitatea Cilibia şi C.A. Rosetti, militarii au acţionat pentru
deszăpezirea căii ferate", precizează ministerul.

Potrivit
aceleași surse, în judeţul Brăila, militari din cadrul Brigăzii 10 Geniu
şi Diviziei 2 Infanterie acţionează pentru deblocarea căilor de acces
şi deszăpezirea locuinţelor din satul Odăieni, din comuna Ciocile.

"Ministerul Apărării Naţionale
monitorizează situaţia din ţară, prin structura de specialitate a
Statului Major General, şi are pregătiţi în permanenţă 8.000 de militari
şi aproape 2.000 de mijloace tehnice, potrivit ordinului ministrului
Apărării Naţionale Gabriel Oprea, pentru a interveni de urgenţă în
sprijinul autorităţilor publice locale şi centrale, în limitarea
efectelor ninsorii şi viscolului şi salvarea vieţilor omeneşti", se mai
arată în comunicat.


Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1