6 greșeli pe care le faci când folosești crema pentru protecție solară

Ultima actualizare:

    Lotiunea pentru plajă trebuie aplicată pe tot corpul
Lotiunea pentru plajă trebuie aplicată pe tot corpul

Se anunță temperaturi din ce în ce mai ridicate pentru următoarele zile. Pe măsură ce valorile cresc, se amplifică și radiațiile solare, atât de periculoase pentru piele. Iată cum trebuie să folosești crema cu protecție solară și ce greșeli să eviți!

Am aștept mult vremea potrivită pentru plajă și suntem dornici să stăm la plajă și să ne bălăcim. Însă, trebuie să avem grijă atunci când ne expunem la soare ca să nu ne facem rău.

În primul rând, se știe că între orele 11.00 și 16.00 nu este indicat să stați la plajă, nici măcar sub umbrelă, deoarece razele soarelui sunt foarte puternice.

În al doilea rând, atunci când vă expuneți la soare, trebuie să respectați câteva reguli de protecție pentru a nu vă strica vacanța, dar și pentru a vă menține pielea sănătoasă pe termen lung.

Click! îți spune ce greșeli faci atunci când folosești cremă cu protecție solară, tocmai pentru a nu le repeta.

1. Folosești prea puțină cremă. Este prima greșeală. Astfel, trebuie acoperit tot corpul cu cremă, iar produsul trebuie masat până intră în piele. Crema de protecție solară nu se ia pe vârful degetelor și se pune pe piele, ci se toarnă o cantitate generoasă în palme și se masează.

2. Crema este expirată. Data expirării cremei de protecție solară este importantă. Cremele de protecție solară conțin ingrediente ce se deteriorează în timp. Protecția solară nu va mai fi eficientă dacă aceasta a expirat. În plus, în ambalajul cremei tale vor pătrunde bacterii și microbi. Este bine să citești cu grijă prospectul și să o păstrezi în mod adecvat. Nu folosi crema de protecție solară de pe un an pe altul!

3. Aplici doar produse de make-up care conțin SPF. Un fond de ten 2 în 1, care are și protecție solară, poate părea practic, dar asta nu înseamnă că și funcționează. O parte a problemei este cantitatea: puțin fond de ten nu este echivalentul cremei pe care ți-ai întinde-o pe față. Nicio femeie nu își întinde pe față atât de mult fond de ten încât sa suplinească o cantitate suficientă de cremă de protecție solară. Mai mult, adesea, fondul de ten se șterge până la sfârșitul zilei și nu îl reîmprospătezi așa cum ar trebui să faci cu o cremă de protecție solară.

„E minunat că există și produse de machiaj sau de îngrijire care au factor de protecție solară, însă acest lucru nu te scutește să folosești o cremă destinată special acestui lucru. Pentru că ne aflăm în bătaia razelor soarelui, trebuie să evităm încărcarea tenului. Machiajul trebuie să fie cât mai simplu și ușor. Încearcă să te patrezi cât mai naturală”, ne sfătuiește make-up artist-ul Andreea Hâș.

4. Folosești cremă de protecție solară doar la începutul zilei. Dacă stai la soare, crema ta de protecție solară va fi eficientă maximum două ore. „Pielea folosește ingredientele active ale cremei, iar acestea se termină în timp. Transpirația sau apa duce la alterarea și mai rapidă a cremei. Aplică cremă în fiecare oră și așteaptă câteva minute ca să intri în apă după ce ai masat crema pe piele”, mai spune.

5. Te bazezi pe creme rezistente la apă. Nu există creme sau loțiuni de protecție solară complet rezistente la apă. Pe baza testelor s-a dovedit că o cremă de protecție solară, rezistentă la apă este eficientă între 40 și 80 de minute. După această perioadă, crema trebuie din nou aplicată.

6. Aplici crema doar când te expui pe plajă. Dacă e o zi înnorată nu înseamnă că nu mai trebuie să folosești cremă de protecție solară. Razele UV pătrund și prin nori și ceață și îți ard pielea. Razele UV sunt invizibile: nu miros, nu au gust, nu le simti, nu le auzi, nu le vezi. Oamenii au tendința de a folosi creme de protecție doar când soarele arde pe cer. Pielea este arsă și îmbătrânește mai repede chiar și când este înnorat și crezi că ești la adăpost.

image
image
image
image
image
image
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
jean paul getty captura video jpg
symmetrica facebook jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net