4 cutremure într-o singură zi

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Patru cutremure de mică intensitate s-au produs în zona Vrancea, în numai 17 ore, duminică. Însă seismologii ne liniştesc şi spun că activitatea pământului este normală. Doar dacă s-ar succeda zeci de astfel de cutremure în câteva zile am putea bănui că unul catastrofal ar fi pe aproape. În rest, lunar se produc 15 seisme care nu pun nici un fel de problemă populaţiei.

Nu s-a simţit nicăieri în România că pământul s-a zgâlţâit duminică de patru ori.

Primul cutremur, cu o magnitudine de 3,4 pe scara Richter, a avut loc la ora 3.02, a urmat altul de 2,6 la ora 5.13, apoi de 3 la ora 17.54 şi ultimul, tot de 3 pe Richter, la ora 19.14.

"Într-adevăr, au fost patru cutremure, dar au fost mici. De multe ori se întâmplă astfel, iar cauza este că timp de zece zile înainte pământul nu se mişcase deloc.

De regulă, în ţara noastră au loc, în medie, câte 15 cutremure pe lună, care pot fi şi grupate, cum s-a întâmplat acum.

Dar nu prevestesc absolut nimic, este o situaţie normală.

Doar dacă se înregistrează câteva zeci mai multe zile la rând am putea vorbi despre o activitate anormală a scoarţei terestre şi ne-am putea aştepta la un cutremur de o intensitate mare", ne-a declarat seismologul Mircea Radulian (foto stânga), directorul Institutului de Fizică a Pământului.

Chiar dacă de data aceasta nu s-a întâmplat nimic care să afecteze populaţia, nu trebuie să neglijăm faptul că, în cazul unui cutremur de peste 7 grade, sute de clădiri se vor prăbuşi în Capitală.

Luna trecută, în România, aparatele au înregistrat 24 de cutremure de mică intensitate.

Cele mai multe s-au produs în Vrancea, dar au fost seisme şi în Câmpia Română şi în Transilvania.

Cel mai mare s-a produs în Vrancea, în data de 12 iulie, şi a avut magnitudinea 4,3 pe Richter.

Cele mai multe clădiri care stau să cadă sunt în Centrul Vechi al Capitalei

Primăria Bucureşti a actualizat recent lista imobilelor expertizate tehnic.

Calea Victoriei

simeon stalpnicul png

Bulevardul Magheru

simeon stalpnicul png

Strada Franceză

simeon stalpnicul png

Strada Lipscani

simeon stalpnicul png

Acestea sunt cele încadrate în clasa I de risc seismic, care prezintă pericol public:

str. Alexandru Beldiman nr.1, sect. 5; Piaţa Lahovari nr. 5A, sect. 1; str. Alexandru Xenopol nr. 3, sect. 1; str. Anastasie Simu nr. 6, sect. 1; str. Arcului nr. 4, sect. 2; str. Armenească nr. 28, 28A; str. Batiştei nr. 5, sect. 2; str. Biserica Amzei nr. 8, sect. 1; str. Biserica Enei nr. 14, sect. 1; str. Blănari nr. 14, sect. 3; str. Bocsa nr. 3, sect. 2; str. Boteanu nr. 3A, 3B, sect. 1; str. Căderea Bastiliei nr. 5, sect. 1; str. Caimatei nr. 18, sect. 2; bd. Carol I nr. 47, 51, 63, 76, sect. 2; bd. Dacia nr. 43, 53, 85, sect. 1;str. DI Mendeleev nr. 17, sect. 1;str. Piaţa Amzei nr. 15, 17, sect. 1;str. Dianei nr. 2, sect. 2;str. Dimitrie Bolintineanu nr. 5, sect. 3;str. Dionisie Lupu nr. 53, 55, sect. 1;str. Doamnei nr. 5, sect. 3;str. Eeforiei nr. 8, sect. 5;str. Episcopiei nr. 5, sect. 1;str. Ffranceză nr. 9, 52, sect. 3;str. George Enescu nr. 5-corp A, nr. 21, sect. 1;bd. Gh. Magheru nr. 12-14, 20, 27, sect. 1;Calea Griviţei nr. 33, 107-109 corp A, sect. 1M;bd. Hristo Botev nr.3, sect. 3;bd. IC Brătianu nr.5, sect. 3;str. Ioan Filitti nr. 6, sect. 3;str. Ion Brezoianu nr. 6, 38, 38A, sect.1;str. Ion Câmpineanu nr. 9, 12, 22, sect. 1;str. Ion Ghica nr. 3, sect. 3;str. JL Calderon nr. 2, 61, sect. 2;str. Jules Michelet nr. 1, 2-6, sect. 1, str. Londra nr. 16-20, sect. 1;str. Mântuleasa nr. 42, sect. 2;str. Maria Rosetti nr. 55, sect. 2;str. Mihai Vodă nr.15, sect. 5;bd. Mihail Kogălniceanu nr. 43, 49, 51, sect. 5;Calea Moşilor nr. 42, 96, 131, 133, sect. 2, bd. Nicolae Bălcescu nr. 7, 30, 32-34, sect. 1;str. Nicolae Golescu nr. 5, sect. 1;str. Nicolae Iorga nr. 22, 31, sect. 1;str. Ostaşilor nr. 4, sect. 1, str. Pitar Moş nr. 27, 29, sect. 1;str. Plevnei nr. 1, sect. 5;str. Poenaru Bordea nr. 12-14, 16, sect. 4;str. Poiana Narciselor nr.5, sect. 1;bd. Regina Elisabeta nr. 44, sect. 5, str. Sapienţiei nr. 1, sect. 5;bd. Schitu Măgureanu nr. 3, 19, sect. 1, str. Semilunei nr. 8, sect. 2;str. Sf. Vineri nr. 5, sect. 3, str. Şipotul fântânilor, sect. 1, str. Smârdan nr. 18, sect. 3;str. Spătarului nr. 1, sect. 2;str. Speranţei nr. 24, sect. 2, str. Ştefan Luchian nr. 3, 12C, sect. 2;str. Stelea Spătaru nr. 17, sect. 3;str. Ştirbei Vodă nr. 16, 20, sect. 1;str. Tache Ionescu nr. 3, sect. 1;str. Tudor Arghezi nr. 54, str. Tudor Arghezi/Batiştei 17, 26, sect. 2;str. Vânători nr.17, sect. 5;str. Vasile Lascăr nr. 18, 26-28, str. Victor Eftimiu nr. 9, sect. 1, Calea Victoriei nr. 2-4, 25, 95, 101A-B, 112, 124, 139, 208, sect.1, 3;str. Vulturilor nr. 25, sect. 3.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net