22 de persoane au fost reţinute în urma percheziţiilor din Capitală şi şapte judeţe

Ultima actualizare:

    Maşinile de poliţie, cu puţin  timp înainte să plece în misiune
Maşinile de poliţie, cu puţin timp înainte să plece în misiune

Suspectate de furt calificat, 22 de persoane au fost reţinute, luni, de procurorii dâmboviţeni în urma percheziţiilor din Capitală şi şapte judeţe, transmite Mediafax. Printre persoanele cercetate în libertate se numără patru poliţişti, un jandarm şi un pompier.

Potrivit unor oficiali ai Poliţiei Române, persoanele arestate urmează să fie duse la instanţă cu propunere de arestare preventivă.

Conform reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, o parte dintre cei audiaţi vor fi cercetaţi în libertate, între aceştia fiind patru poliţişti, un jandarm şi un pompier.

Anchetatorii au audiat, începând de duminică şi până luni dimineaţă, 241 de persoane ridicate după percheziţiile care au avut loc în Capitală şi în judeţele Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Buzău, Constanţa, Giurgiu şi Ialomiţa, în dosarul în care se fac cercetări privind furturi de combustibil din rafinării şi aeroporturile Otopeni şi Băneasa. Prejudiciul este estimat la aproximativ 1,1 milioane de lei.

Poliţiştii au ridicat de la locuinţele percheziţionate aproape 65.000 de litri de combustibil, 632.900 de lei, 132.125 de euro, 25.900 de dolari americani, 3.600 de coroane suedeze, 19 autoturisme, mai multe documente şi înscrisuri, precum şi recipiente pentru depozitarea combustibilului.

De asemenea, echipele de control au confiscat patru pompe, 44 de telefoane şi laptopuri, 65 de cartuşe de vânătoare, două arme de vânătoare depozitate contrar dispoziţiilor legale şi 195 de cartuşe de ţigări netimbrate, a precizat Poliţia Română.

La acţiune au participat peste 1.000 de poliţişti din cadrul IGPR, Poliţia Capitalei şi IPJ Argeş, Ialomiţa, Giurgiu, Ilfov, Constanţa, Buzău şi Dâmboviţa, care au folosit peste 600 de autospeciale.

image
image
image
image
image
image
levi strauss captura video jpg
respiratia jpg
Alimente nocive pentru ficat FOTO Shutterstock jpg
rsz delta dunarii jpg
vize jpeg
targ paste 2024 orase romania 896983 jpg
castelul pustnicului captura video jpg
avion pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net