114 ani închisoare pentru 2, 5 tone de cocaină

droguri1.jpg

Uite cum arăta depozitul în care erau ținute drogurile din Eforie Sud
Citeste tot despre: 

Pedepse de aproape 114 ani pentru membrii celei mai mari grupări de trafic de droguri care a operat vreodată în România. Tribunalul Constanța a dat sentința în dosarul celor șase inculpați, toți cetățeni străini, prinși în iunie 2016 cu 2, 5 tone de cocaină, captură record estimată oficial de Interpol la 625 de milioane de euro

O poveste ca în filme, cu arme adevărate, 150 de polițiști infiltrați, șase investigatori sub acoperire, șpăgi de 7000.000 de euro, un depozit plin de droguri într-o stațiune de pe litoralul Mării Negre. Totul a început în primele zile ale lui 2016, când un investigator sub acoperire a anunțat că furnizori mari de droguri vor să ducă spre Europa de Vest, prin Portul Constanța, o cantitate mare de cocaină. Marfa provenea din America de Sud iar capii bandei căutau ajutoare românești. Puțină lume a crezut, dar după un timp, un agent sub acoperire s-a întâlnit cu un membru al grupării, un lituanian, în parcarea unui hotel din București. Au fost avansate sume pentru cei care ar fi ajutat din partea română: aproape 6.000 de euro de om. În banii ăștia intrau diferite servicii cum ar fi preluarea drogurilor din Portul Constanța, găsirea unui depozit, securizarea încărcăturii până la sosirea membrilor grupării. Cocaina era ascunsă în pereții și podelele a patru containere de mari dimensiuni, aduse din America de Sud, mai precis Columbia, cu vapoare, în perioada aprilie-iunie 2016. O parte din droguri au fost depozitate într-un spațiu închiriat din Eforie Sud. Despre ce grupare vorbim? Una care și-a permis să ofere, pentru serviciile prestate de cei șase”interlopi” români, de fapt investigatori sub acoperire, eșalonat, în șase luni, suma de 700.000 de euro.

”Fiecare pachet de droguri era ștanțat cu numele unor branduri celebre, precum Gucci, Kenzo ori Rolex și învelit în cel puțin 10 ambalaje, de la folie de plastic la cauciuc, de la hârtie indigo la folie de aluminiu. Erau apoi folosite substanțe care le făceau nedectabile la scanere cât și la controlul câinilor specializați”dezvăluia potrivit ziuadeconstanta.ro, la sfârșitul lui iunie 2016, Claudiu Cucu, șeful Direcției de Combatere a Criminalității Organizate. Cinci membri ai grupării, un columbian și patru lituanieni au venit pe 20 iunie la Constanța, au vizitat depozitul și au verificat drogurile, încercând să organizeze plecare acestora din România. Au fost prinși în flagrant pe 29 iunie, iar în aceeași zi era arestat la Madrid capul rețelei, Mimoun Kaabouni, un marocan cu dublă cetățenie, spaniolă și olandeză. Drogurile de mare risc urmau să fie duse spre Europa de Vest, cu vehicule de mare tonaj, închiriate din Olanda. Ancheta a fost coordonată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Structura Centrală, de Agenția Antidrog a SUA și Interpol. După 19 luni de termene, în care audierile s-au desfășurat la Tribunalul Constanța cu zeci de mascați înarmați până în dinți, s-a lăsat cortina peste această afacere care este și acum considerată un etalon de Interpol.

loading...
Loading...

Citește și

  • Poliţia spaniolă a interceptat recent în largul mării, la 200 de mile de coasta Galiciei, o navă oceanografică încărcată cu o tonă de cocaină şi al cărei echipaj era format din şapte persoane, care au fost arestate, între care patru cetăţeni români - a informat miercuri poliţia, potrivit agenţiei spaniole de presă EFE.

  • Câte droguri pot aduce bandele de traficanți în România? Ei bine răspunsul este foarte multă, iar dovada a fost furnizată vineri de Direcția de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism care a prezentat presei cea mai mare captură de cocaină din istoria țării, aproape trei tone de droguri. Potrivit știrileprotv.ro, drogurile valorează aproximativ 625 de milioane de euro și au fost descoperite în Portul Constanta

  • Poliţia spaniolă a interceptat recent în largul mării, la 200 de mile de coasta Galiciei, o navă oceanografică încărcată cu o tonă de cocaină şi al cărei echipaj era format din şapte persoane, care au fost arestate, între care patru cetăţeni români - a informat miercuri poliţia, potrivit agenţiei spaniole de presă EFE.