Nadal, victorie la US Open plus pupat

Ultima actualizare:

Spaniolul Rafael Nadal, campionul olimpic en titre, a fost sărutat pe obraz de un spectator care a pătruns pe teren la finalul meciului câştigat cu 6-7 (3), 6-2, 6-1, 6-3 în faţa francezului Gael Monfils, marţi, în optimile de finală ale Openului de tenis al Statelor Unite, informează Adevărul.

"Nu a fost nicio problemă pentru mine. Tipul părea OK. Mi-a spus te iubesc şi m-a sărutat. S-a dovedit un fan extraordinar", a declarat Nadal după incidentul în urma căruia îndrăzneţul suporter a fost arestat.

Campionul spaniol are mari şanse să revină pe locul secund în clasamentul ATP, începând de săptămâna viitoare, după calificarea în sferturi la US Open. Fost lider al ierarhiei tenisului masculin, Nadal se află în acest moment pe poziţia a treia, în spatele britanicului Andy Murray, cap de serie numărul doi la acest turneu, care a fost eliminat însă, în mod surprinzător, în optimile de finală, de croatul Mario Cilic, în faţa căruia s-a înclinat în trei seturi (7-5, 6-2, 6-2).

Lider autoritar al clasamentului ATP rămâne elveţianul Roger Federer, calificat la rândul său în sferturile de finală ale turneului de la Flushing Meadows, după victoria cu 7-6, 6-2, 6-2 înregistrată luni în partida cu spaniolul Tommy Robredo.

Iată programul meciurilor din sferturile de finală ale întrecerii masculine de la US Open: Roger Federer (Elveţia, nr.1) - Robin Soderling (Suedia, nr.12) Novak Djokovic (Serbia, nr.4) - Fernando Verdasco (Spania, nr.10) Fernando Gonzalez (Chile, nr.11) - Rafael Nadal (Spania, nr.3) Juan Martín del Potro (Argentina, nr.6) - Marin Cilic (Croaţia, nr.16).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net