N-au vrut s-o primească la concursul de frumuseţe pentru că era anorexică! FOTO

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

O adolescentă va participa la un concurs de frumuseţe, după ce şi-a revenit din lupta cu anorexia, în timpul căreia avea doar 35 de kilograme.

Kirstie McLean, în vârstă de 17 ani, a fost extrem de bolnavă în momentul în care a ajuns să cântărească doar 35 de kilograme, încercând să copieze modelele cu "mărimea 0", informează dailymail.co.uk.

Însă, în timp ce stătea în patul de spital, lui Kirstie i s-a spus că nu va ajunge niciodată o regină a frumuseţii, deoarece a fost un exemplu negativ pentru toate adolescentele.

Acesta a fost momentul decisiv pentru viaţa ei. Tânăra şi-a jurat că se va face bine şi va ajunge pe podiumurile de modă.

simeon stalpnicul png

"Mereu mi-am dorit să candidez la miss şi m-am gândit că dacă sunt slabă voi avea numai de câştigat. Când mă uitam la prietenii mei, mă vedeam foarte grasă. Aşa că am început să sar peste mese şi să slăbesc", spune adolescenta.

Ea recunoaşte că se înfometa şi că la acel moment, nu i se părea că are o problemă. Astfel, a fost internată la spital cu diagnosticul - anorexie.

Prietenii ei au venit să o viziteze şi i-au reamintit de visul ei - să devină miss.

În prezent, Kirstie are 47 de kilograme şi se luptă în fiecare zi pentru a se face bine.

image
image
image
image
image
image
targ paste 2024 orase romania 896983 jpg
castelul pustnicului captura video jpg
avion pixabay jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net