Minora care şi-a înscenat răpirea şi abuzul de viol scapă doar cu consiliere psihologică

Ultima actualizare:

În jurul orei 11,00, fratele mai mare al fetei a anunțat pe apelul unic de urgență 112 că sora sa nu a mai ajuns la școală. Din surse neoficiale, chiar minora l-ar fi sunat să îi spună că a fost agresată. Cristina a apucat să identifice locaţa şi i-a povestit fratelui său că se află în benzinăria de la ieșirea din Reșița. Imediat, la fața locului s-a deplasat o ambulanță. „Fata a fost preluată dintr-o stație de benzină, agitată. Foarte greu s-a putut comunica cu ea”, a declarat Florin Filca, medic pe Ambulanță. Tânăra le-a povestit doctorilor care au preluat-o că a fost pur și simplu ridicată de o mașină în timp ce mergea spre școală. Potrivit celor spuse de fata școcată, în autoturism se aflau mai mulți indivizi. Astfel că, înloc să mai ajungă la cursuri, minora a ajuns, fără voia ei, la una dintre ieșirile din oraș, după care a fost abandonată.

Psihologii școlari sunt în alertă„Am primit un apel pe telefonul copilului la 983, din partea Spitalului Județean, potrivit căruia o minoră ar fi fost abuzată sexual. Am venit aici imediat. Minora se afla în stare de șoc. Deocamdată nu avem mai multe detalii, dar urmează să demarăm o amplă acțiune de cercetare”, a declarat psihologul Andreea Gapsus. Direcțiunea Liceului „Diaconovici-Tietz” regretă evenimentul și spune că totul s-a petrecut în afara incintei liceului. „Nu știu prea multe detalii în momentul de față. Se fac cercetări. E regretabil că s-a întâmplat un astfel de incident unui copil care trece acum printr-o traumă”, a declarat Florica Molnar, directorul liceului.

Scenariu diabolic  Polițiștii au distrus ipoteza fetei care a declarat că a fost răpită și abuzată sexual. Minora în vârstă de 12 ani nu a fost victima nici unei agresiuni.La examinarea iniţială medico-legală a rezultat că fata nu prezintă urme de violenţă, poliţiştii insistând pe ipoteza că această a inventat întreaga poveste. "În urma verificărilor şi cercetărilor efectuate, în prezenţa unui reprezentant al familiei şi doi asistenţi sociali minora a recunoscut că întreaga poveste a fost „regizată”, scopul fiind atragerea atenţiei părinţilor în vederea schimbării comportamentului faţă de ea", a declarat Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

 VEZI GALERIE FOTO PE ADEVĂRUL REŞIŢA

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net