Meteo: Cer noros şi ceaţă în zonele joase

Ultima actualizare:

În restul continentului, îndeosebi în centru, dar mai ales în sud-est, presiunea va creşte. În zona geografică a ţării noastre, presiunea va continua să crească, îndeosebi în nord şi în est, circulaţia va fi slabă, iar masa de aer nu se va schimba. Aşa că vremea va fi rece, geroasă noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime cuprinse, în general, între -7 şi 2 grade şi minime între -14 şi -4 grade, mai coborâte în nordul Moldovei, dar mai ales în estul Transilvaniei. Cerul va fi temporar noros, dar în zonele joase se va produce ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.Mâine

Vremea se va încălzi uşor, îndeosebi la deal şi la munte. Cerul va fi variabil, dar în zonele joase, mai ales din sudul şi din estul ţării, local, se va produce ceaţă, posibil persistentă, asociată cu depunere de chiciură sau cu fulguială. Maximele vor fi cuprinse între -5 şi 5 grade, iar minimele, între -12 şi -2 grade.

Poimâine

Vremea va continua să se încălzească uşor. Cerul va fi mai mult noros în interiorul arcului carpatic, unde vor cădea precipitaţii mixte şi vor fi condiţii de polei. În zonele joase, local, se va produce ceaţă. Maximele vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade, iar minimele, între -11 şi -1 grad, mai ridicate în vest şi în Delta Dunării.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net