Meci de coşmar pentru Chivu!

Ultima actualizare:

Cristi Chivu a ţinut cu tot dinadinsul să fie prezent în teren la marele derby cu AC Milan. Cu permisiunea lui Răzvan Lucescu, prezent şi el sâmbătă seara pe „San Siro" ca să-l vadă la lucru pe fundaşul român, acesta a părăsit cantonamentul naţionalei înaintea meciului cu Luxemburg şi a început titular pentru Inter, în centrul apărării, unde se simte cel mai bine.

Citeşte şi:

Chivu, eliminat în „Derby de la Madonnina"! AC Milan - Inter 3-0

Chivu, în pericol! Bombă artizanală descoperită înaintea derby-ului AC Milan-Inter

Chivu, la datorie pentru derby

Răzvane, lasă-ne cât mai avem şanse!

Pe sub ochii fundaşului român, la propriu, mingea a trecut prima oară linia porţii în contul lui Milan la şutul lui Pato din secunda 50. Apoi, la „ghiuleaua" lui Van Bommel, Chivu a fost aproape de autogol. Noroc că balonul deviat de el a nimerit „doar" transversala.

Acelaşi Pato, pe care Chivu îl va visa urât mult timp de acum înainte, i-a lăsat într-un nor de praf pe fundaşii lui Inter, iar căpitanul tricolorilor a fost nevoit să faulteze din postură de ultim apărător (min. 54). A urmat inevitabilul cartonaş roşu, iar Inter, rămasă în zece, a terminat meciul în genunchi: 0-3, după golurile lui Pato şi Cassano.

Cum se întâmplă de obicei în asemenea situaţii, Chivu a fost scos ţap ispăşitor de presa italiană. Pe lângă notele de patru pe linie, italienii au ajuns la un numitor comun şi în privinţa cuvintelor ce descriu evoluţia românului din meciul cu Milan: coşmar, greşeli, depăşit, eliminat.

"La naţională n-a putut să joace, dar sâmbătă a putut intra pe teren. N-o să aibă niciodată performanţele lui Popescu şi Hagi, cei doi ar fi jucat şi cu gâlmă la genunchi"Adrian Porumboiu, finanţator FC Vaslui

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
image
image
image
image
image
image
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net