Marian Pârşă, deces după trei ani de chinuri

Ultima actualizare:

Nemiloasa boală l-a  ţintuit la pat, paralizat de la piept în jos. La numai 22 de ani, Marian avea drumul deschis spre fotbalul mare şi spre echipa naţională, fiind curtat de cluburi precum Dinamo şi TSKA Moscova.

Tânărul dâmboviţean a început fotbalul ca junior la Flacăra Moreni, dar s-a remarcat în fotbalul românesc la Petrolul Ploieşti. La 19 de ani, Marian Pîrşă s-a transferat la campioana Moldovei, Şeriff Tiraspol.

"Era golgheterul turului de campionat în Moldova când i-au depistat boala. Fusese propus la echipa naţională de către colegul său Răzvan Cociş, iar selecţionerul Victor Piţurcă îl monitoriza deja. Mai mult, avea oferte de 600.000 de euro de la Dinamo şi TSKA Moscova", povesteşte cumnatul lui Marian, Ionuţ Zaharia.

După aflarea diagnosticului necruţător, Costel, tatăl fostului fotbalist a hotărât să nu spună nimănui despre boala lui Marian, încercând astfel să-i protejeze pe membrii familiei.

"Am ascuns această veste de familie. Copilul ăsta a avut trei ani de suferinţă de neimaginat", spune tatăl lui Marian amintind că Răzvan Cociş a fost cel care l-a ajutat foarte mult pe fiul său.

"M-au sunat foarte mulţi dintre colegii lui. Ieri, Răzvan Cociş mi-a spus că suferă enorm. Cociş a fost întotdeauna alături de fiul meu. Mereu îl suna să vadă cum se mai simte", mai povesteşte Costel Pârşă.

La sfârşitul anului trecut, tatăl fotbalistului mărturisea că fiul său nu mai este primit la tratament în Germania din cauza unei restanţe: "Trebuia să plecăm în Germania, dar nu mai suntem primiţi acolo până când nu plătim o restanţă de 12.000 de euro. Marian se simte rău. Sper să găsim oameni de bine care ar putea să ne ajute să strângem cât mai repede aceşti bani", spunea Ion Pârşă în decembrie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
cirese advertorial img 4 jpeg
norvegia pixabay jpg
Femeie care bea ceai FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net