«Mamă, aici este măcel!»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Deşi sunt plecaţi de aproape două luni în misiunea ONU de menţinerea a păcii în Haiti, 21 de poliţişti români au acum parte de cea mai grea încercare a vieţii lor. Un cutremur de mari proporţii, soldat cu mii de morţi şi răniţi, a îngrozit familiile ofiţerilor rămase acasă. Cu greu, unii dintre ei au putut să ia legătura cu cei dragi.

Cel mai puternic seism care a lovit una dintre cele mai sărace ţări de pe continentul american i-a prins pe drum pe ofiţerii români. Ei se îndreptau spre capitala Port-au-Prince, zona cea mai afectată de cutremur.

Familiile rămase acasă, în Bucureşti, Botoşani, Contanţa şi Satu Mare, au stat cu inima strânsă deoarece comunicaţiile au căzut.

„Mama, e măcel aici, sunt oameni morţi peste tot, case dărâmate. Cad clădirile peste noi. Noi am scăpat, suntem bine", au fost primele cuvintele lui Bogdan Tivodar, un poliţist din Botoşani, care şi-a sunat mama marţi noapte.

Parascheva Tivodar este încă în stare de şoc. Umblă cu poza fiului ei în buzunar şi se roagă ca Dumnezeu să i-l aducă întreg acasă. "Băiatul m-a sunat şi a încercat să mă liniştească pentru că eram panicată", a povestit îngrozită femeia (foto jos).Salvatorii scot primele victime de sub dărâmături! Atenţie, imagini şocante!

simeon stalpnicul png

Sorina Soare, soţia altui ofiţer, spune că norocul a fost de partea lui.

„Am vorbit cu Călin acum două zile şi era supărat că nu a putut să plece la Port-au-Prince pentru că ploua foarte tare, iar elicopterul nu a putut decola", a îngânat Sorina.

O altă soţie care a trecut prin momente tensionate povesteşte că a reuşit să i-a legătura cel drag prin intermediul Internetului. Luciana Pătroi, soţia lui Ştefan Pătroi, din Bucureşti, a primit veşti de la el prin yahoo messenger.

Vezi aici galerie foto! Atenţie, IMAGINI ŞOCANTE!

simeon stalpnicul png

"Toţi ai noştri sunt bine. Soţul meu spunea că atunci când a început cutremurul erau în maşină şi au simţit că nu mai pot controla vehiculul", a spus cu emoţii în glas Luciana.

Palatul prezidenţial, prăbuşit

Palatul prezidenţial a fost serios avariat, precum şi clădirile unor ministere din împrejurimi. S-au prăbusit, de asemenea, spitale, hoteluri şi scoli. "Preşedintele haitian, René Préval, este în viaţă" a anunţat un oficial.

Imagini şocante! Milioane de oameni afectaţi de curemur!

simeon stalpnicul png

Pe aceeaşi temă:

Peste 100.000 de morţi în urma cutremurului din Haiti - VIDEO

Mega catastrofă în Haiti / Trei milioane de oameni afectaţi - VIDEO

Statele Unite trimit prima echipă de salvare în Haiti

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net