Zeci de mii de oameni, în stradă la Madrid, pentru a susține unitatea Spaniei

Ultima actualizare:

    Un miting de proporții a avut loc la Madrid Foto: Getty
Un miting de proporții a avut loc la Madrid Foto: Getty

Zeci de mii de spanioli au defilat pe străzile Madridului sâmbătă, 7 octombrie, pentru a susține unitatea Spaniei, după referendumul regional din Catalonia. Oamenii care au scandat în capitala spaniolă s-au adresat separatiștilor pentru a-i convinge să renunțe la declararea independenței.

Conform Ziarul de Iași, zeci de mii de persoane au manifestat la Madrid, dar și în alte orașe din țară, pentru „apărarea națiunii și a Constituției Spaniei”, la o săptămână de la referendumul despre care Barcelona susține că 90% dintre votanți și-au manifestat dorința de independență.


    Manifestanții au susținut unitatea SpanieiFoto: Getty
Manifestanții au susținut unitatea SpanieiFoto: Getty

Vineri, 6 octombrie, guvernul spaniol i-a îndemnat pe liderii separatiști catalani să-și dizolve parlamentul regional și să organizeze alegeri anticipate, în vederea depășirii crizei dintre Madrid și Barcelona.


    Guvernul spaniol i-a îndemnat pe liderii separatiști catalani să-și dizolve parlamentul regional Foto: Getty
Guvernul spaniol i-a îndemnat pe liderii separatiști catalani să-și dizolve parlamentul regional Foto: Getty

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Rione Terra Volcano jpg
cirese advertorial img 4 jpeg
norvegia pixabay jpg
Femeie care bea ceai FOTO Shutterstock
Apartament Cannes Foto Booking jpg
strada slanic prahova jpg
istanbul pixabay jpg
beneficiile jocului la varsta adulta 1536x864 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net