Viktor Orban, premierul Ungariei, acuzat de uzurparea religiei: "Bisericile-s pe moarte"

orban.jpg

viktor orban
Viktor Orban este acuzat că a stârnit un război împotriva Bisericii
Foto: Getty

Viktor Orban, premierul maghiar, stârnește un val de nemulțumiri chiar și pe plan național, în Ungaria. Politicianul a fost acuzat că a început un adevărat război împotriva instituției bisericii, ajungând până la o diminuare extremă a religiei.

Guvernul maghiar a scos în afara legii în jur de 300 de culte religioase în 2011, sistându-le finanțarea și legăturile cu executivul, informează Express.co.uk. Deși cazul a fost intentat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, măsurile lui Orban au avut un impact dezastruos care a dus la dispariția unora dintre biserici.

„Suntem aproape pe moarte. Mulți membri au renunțat să mai înființeze biserici”, a declarat Mihaly Ungvari, reprezentant al unui grup de penticostali.

„Bisericile care sunt recunoscute trebuie mai degrabă să fie prietenoase cu guvernul”, a adăugat Szabolcs Hegyi, din cadrul Uniunii Libertăților Civile din Ungaria. Mai mulți reprezentanți ai Bisericii îl acuză pe Viktor Orban că încearcă să conducă în mod autoritar și să controleze toate aspectele sociale din Ungaria. „Persecută pe oricine nu vrea să lucreze pentru el. Fiecare lună este o luptă, dar trebuie să trăim cu credință”, a spus pastorul Gabor Ivanyi.

v_orban_si_merkel.jpg

viktor orban angela merkel
Viktor Orban a criticat de multe ori politica Angelei Merkel cu privire la cotele de imigranți
Foto: Getty

Toate aceste acuzații vin după ce premierul maghiar a anunțat că va rescrie Constituția pentru a se apropia de cerințele Uniunii Europene cu privire la cotele de imigranți.

„Plănuim să amendăm constituția în patru aspecte, inclusiv cel care stipulează că stabilirea colectivă pe teritoriul Ungariei ar trebui interzisă. Această stabilire ar trebui permisă doar la nivel individual”, a anunțat Viktor Orban în cadrul întrunirii Parlamentului.

Loading...
 
 

Citește și

  • viktor orban

    Problema refugiaților care ajung în Europa nu pare a scădea în gravitate. Uniunea Europeană vrea să stabilească, pentru toate cele 28 de state membre, o decizie comună pentru ca fiecare să găzduiască un număr de migranți. Unul dintre liderii europeni, Viktor Orban, premierul Ungariei, s-a dezis de această măsură, pe care o vede mai degrabă periculoasă decât salvatoare.

  • Premierul Ungariei lansează acuzații la adresa Germaniei. Viktor Orban spune că decizia Berlinului, de a le permite refugiaţilor să intre nestingheriţi pe teritoriul Germaniei, a provocat haosul din Ungaria din ultimele săptămâni.

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1