VIDEO Paraşutişti catapultaţi de pe pod

Ultima actualizare:
image

Zeci de pasionaţi de adrenalină s-au încumetat să sară de pe un pot înalt de peste 260 de metri, dar nu oricum, ci catapultaţi. În statul american Virginia de Vest a avut loc cel mai mare eveniment de base jump din lume.

 Regulile sunt simple: este nevoie de curaj, de o platformă la mare înălţime, de o paraşută şi, eventual, de o catapultă.De pe unul dintre cele mai înalte viaducte din Statele Unite, s-au încumetat să se arunce 360 de sportivi de toate vârstele.

RON MCFARLAND pasionat de base jump, 79 de ani: " E o senzaţie aparte. Mi-e greu să o descriu. " Unii au sărit singuri, alţii în tandem, iar câţiva au fost proiectaţi peste marginea podului - dar nici unul nu era legat de o coardă elastică.KELLY GATES, pasionat de base jump:" Poate voi credeţi că e o nebunie periculoasă ce facem noi, dar, de fapt, totul e calculat, e pregătit din timp, inclusiv în privinţa felului în care împachetăm. "JASON EBELHEISER, pasionat de base jump:" E o întreagă operaţiune logistică în spatele săriturii. Ne antrenăm, planificăm, facem cursuri de paraşutism. Nu poţi pur şi simplu să îţi pui în spate o paraşută şi să sari de pe un pod. E un lucru serios pe care îl tratăm cu seriozitate. " Acesta este cel mai mare eveniment de base jump din lume, dar, atenţie, care se desfăşoară în condiţii perfect legale.GREGOR WEEKS, organizator: " În mod obişnuit, trebuie să te furişezi ca să găseşti locuri de unde să sari. Dar, o dată pe an, timp de şase ore, venim aici şi facem asta complet legal. "Mii de spectatori i-au încurajat de pe margine pe sportivii temerari

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net