VIDEO Două judecătoare de la Curtea Supremă au fost împușcate mortal în Afganistan

Ultima actualizare:

    Două jurnaliste au fost ținta unui atac duminică. Amele au murit Sursă foto: Profimedia
Două jurnaliste au fost ținta unui atac duminică. Amele au murit Sursă foto: Profimedia

Două judecătoare de la Curtea Supremă din Afganistan au fost împuşcate mortal duminică la Kabul, au anunţat oficial afgani, în contextul în care capitala este devastată de atentate ţintite de mai multe luni.

Afganistanul este de câteva luni scena unei serii de atentate care au avut ca ţintă personalităţi, printre care reprezentanţi media, oameni politici şi apărători ai drepturilor omului. 

În acest context, duminică, două judecătoaare au fost îmușcate mortal, la Kabul. "Din păcate, am pierdut două judecătoare în atacul de astăzi. Şoferul lor este rănit", a confirmat purtătorul de cuvânt al Curţii Supreme, Ahmad Fahim Qawem. "Bărbaţi înarmaţi le-au atacat maşina", a declarat el, precizând că cele două femei erau pe drum spre locul de muncă la momentul asasinării când au fost atacate, în jurul orei 08.30, ora locală. Atacul s-a produs chiar în centrul capitalei. Nicio grupare nu a revendicat deocamdată atacul.

Autorităţile afgane i-au acuzat pe talibani de atacurile din ultima perioadă, iar gruparea jihadistă Stat Islamic le-a revendicat pe unele dintre ele. 

— TOLOnews (@TOLOnews) January 17, 2021

— TOLOnews (@TOLOnews) January 17, 2021

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
man 979980 1280 jpg
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net