Viața amoroasă tumultuoasă a ultimului țar rus! Avea o relație interzisă cu o minoră

Ultima actualizare:

    Ultimul țar din Dinastia Romanov, alături de familia saFoto: Twitter
Ultimul țar din Dinastia Romanov, alături de familia saFoto: Twitter

Ultimul țar al Rusiei, Nicolae al II-lea, a rămas cunoscut în istorie drept ultimul monarh al Dinastiei Romanov, obligat să abdice din cauza incapacității sale de a conduce și executat apoi de bolșevicii lui Lenin. Dincolo de eșecul său în calitate de împărat, Nicolae al II-lea a avut și o viață amoroasă tumultoasă.

Recent a fost făcut public jurnalul unei balerine în vârstă de doar 17 ani, pe nume Matilda Kshesinskaya, care a fost prima dragoste a tânărului Nicolae, viitorul „împărat al tuturor Rusiilor”.

Potrivit Daily Mail, încă de când s-au cunoscut, cei doi au început o relație amoroasă care a durat până când țarul s-a căsătorit cu Prințesa Alix de Hesse-Darmstadt, care a devenit apoi țarina Alexandra Feodorovna Romanova. Se știe de mult timp de relația „secretă” pe care țarul a avut-o cu dansatoarea, dar pentru prima dată a fost publicat jurnalul ei personal, în care a povestit amănunte despre relația lor. Sunt povestite detalii intime, încărcate de pasiune, suferință, dezamăgire și gelozie, dar și dorință arzătoare de a obține imposibilul. Paginile din jurnalul balerinei vor fi inspirația pentru un nou film în Rusia, în ciuda numeroaselor reacții tradiționaliste.

Balerina l-a întâlnit prima dată pe prințul moștenitor Nicolae în timpul unui specatol de balet, unde ea interpreta la o școală de arte. În pagniile de jurnal a recunoscut că încă de la început a „flirtat” cu el. Câteva luni mai târziu, prințul devenise și el interesat de ea și o urmărea de fiecare cu binoclul din loja sălii de spectacol. La rândul ei, printre rândurile intime, balerina a mărturisit că nici ea nu rata nicio ocazie de se uita după el în timp ce dansa.


    Nicolae al II-lea, ultimul țar al RusieiFoto: Twitter
Nicolae al II-lea, ultimul țar al RusieiFoto: Twitter

Atunci când a auzit de la un prieten zvonul că prințul era încă virgin, a început să-și dorească să fie cât mai aproape de Nicolae, „dacă cineva nu ar fi prea speriat să aranjeze o întâlnire”. Prima dată când și-au vorbit a fost pe 4 ianuarie 1892. Acel moment a fost și cel mai fericit, dar și cel mai trist moment din viața ei pentru că a realizat că diferența de statut nule-ar fi permis niciodată să fie împreună.

„Am fost așa fericită când moștenitorul s-a apropiat de mine și mi-a oferit mâna. I-am răspuns la gest și l-am privit în ochi. Nu-mi explic ce mi s-a întâmplat când am ajuns acasă. N-am putut să mănânc, m-am dus în camera mea și am început să plâng pentru că inima mea era frântă. Pentru prima dată am realizat că nu era o dezamăgire, așa cum crezusem, ci că îl iubeam pe moștenitor și niciodată nu-l voi putea uita.”

Prințul Nicolae avea 23 de ani, iar din luna martie a acelui an (1892), a început să o viziteze pe Matilda Kshesinskaya. Sosea de fiecare dată după ora 22.00, iar de multe ori săteau împreună până a doua zi, când se lumina. Balerina povestește cum prințul a vrut de mai multe ori să-i vadă dormitorul, dar ea l-a refuzat. Matilda ardea de dorință, dar era și temătoare.

Atitudinea ei s-a schimbat în momentul în care a observat că Nicolae începea să se uite și la alte dansatoare pe scena de balet. Atunci a devenit geloasă și a făcut tot posibilul să capteze toată atenția.

„Nicky (așa îl alinta pe prinț, n.r.), cu fiecare zi care trece, iubirea mea pentru tine devine tot mai arzătoare! Aș vrea ca și tu să mă iubești așa cum o fac eu. Îmi pare rău, Nicky, dar nu cred că mă iubești. Poate mă înșel, dar am impresia că nu.”


    Matilda Kshesinskaya, prima dragoste a țarului Nicolae al II-leaFoto: Twitter
Matilda Kshesinskaya, prima dragoste a țarului Nicolae al II-leaFoto: Twitter

Prima dată când s-a culcat cu ea a fost în prima zi de Paște, potrivit relatărilor scrise ale balerinei. A fost pentru prima dată când Matilda a acceptat ca prințul să vină în dormitorul său. A venit apoi momentul când Nicolae a fost nevoit să plece în danemarca, la o bază militară și deja se preconiza viitorul mariaj cu Alexandra, o nepoată a Regniei Victoria a Marii Britanii. A fost cel de-al doilea moment în care balerina s-a simțit dezamăgită.

„Îmi tot amintesc ultima noapte pe care am petrecut-o cu tine, când tu, dragă Nicky, te-ai lungit pe canapeaua mea. Te admiram. Îmi erai așa drag în acel moment și eram așa geloasă din cauza acelei femei care curând va avea dreptul să te învăluie cu mângâierile ei.” În mod cert, se referea la viitoarea țarină a Rusiei.

Conținutul jurnalului și scrisorilor a fost publicat de un ziar rus, iar documentele autentice se află expuse la Muzeul Teatrului Bakhusin. Ele acoperă perioada cuprinsă între 1886 și 1893, iar celelalte jurnale ale Matildei sunt pierdute. Nicolae al II-lea a devenit țar în 1894 și s-a căsătorit la scurt timp după aceea, iar potrivit informațiilor oficiale, relația lui cu baleina s-a încheiat odată ce viața sa a luat o altă direcție.

image
image
image
image
image
image
windrunner radia jpg
caine pixabay jpg
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
image
actualitate.net
image
actualitate.net