Un model luptă contra ISIS: „Sunt niște porci scârboși și lași”

Ultima actualizare:

    Femeia crede că jihadiștii sunt foarte ușor de învinsFoto: Arhiva personală
Femeia crede că jihadiștii sunt foarte ușor de învinsFoto: Arhiva personală

Hanna Bohman (46 de ani) este un fost model canadian care și-a petrecut ultimul an luptând împotriva grupării teroriste ISIS în Siria. Femeia susține că nu a fost impresionantă de militanții Statului Islamic. Aceasta a mai precizat că teroriștii au reușit să se facă auziți mai mult pe rețelele de socializare, dar pe câmpul de luptă propriu-zis sunt doar „o dezamăgire”.

„Nu sunt foarte numeroși și fug mereu de luptă. Suspectez că militanții experimentanți au fost antrenați în Mosul și Raqqa, deci acolo se vor da adevăratele bătălii”, a declarat Hanna Bohman pentru Business Insider.

Ea a mai precizat că gruparea teroristă ISIS a reușit să păcălească lumea pe internet, mai ales prin intermediul rețelei de socializare Twitter. Jihadiștii susțin că sunt foarte mulți și foarte pregătiți, dar realitatea este cu totul alta. Deși Statul Islamic a revendicat recent atentatele de la Paris, Beirut, Baghdad, Ankara și Peninsula Sinai, promisiunea lor de a deveni un stat pare imposibil de realizat.

„Nu sunt o organizație uriașă care aduce iadul asupra necredincioșilor. Sunt doar o adunătură de porci scârboși și lași, care dau bir cu fugiții la primul semn de luptă. Nu sunt nimic mai mult decât un ghimpe în coaste”, a mai spus Hanna Bohman, pentru sursa citată.

A văzut moartea cu ochii, apoi s-a hotărât să plece în Irak și Siria

Fostul model a făcut un accident grav cu motocicleta, în 2014
Fostul model a făcut un accident grav cu motocicleta, în 2014

Hanna s-a hotărât să plece în Siria ca să lupte împotriva jihadiștilor după ce a văzut un videoclip al ISIS, în care era prezentat un canadian ce devenise militant al grupării teroriste. După ce anul trecut și-a revenit după un accident rutier aproape mortal, Hanna Bohman, care nu avea nici o experiență de luptă, a plecat în Irak în luna martie. Ea s-a alăturat organizației de femei care luptă împotriva teroriștilor, în cadrul batalionului Unitatea de Protecție a Oamenilor ( People's Protection Unit), o grupare naționalistă kurdă. După câteva luni, Hanah Bohman a plecat în Siria pentru a lupta împotriva ISIS și asta a făcut tot anul. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
image png
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net