Trump vrea să retragă SUA dintr-o alianță crucială pentru soarta omenirii

Ultima actualizare:

    Trump vrea să retragă SUA din cadrul Acordului de la ParisFoto: Getty
Trump vrea să retragă SUA din cadrul Acordului de la ParisFoto: Getty

Donald Trump dorește să retragă Statele Unite din cadrul Acrodului de la Paris cu privire la combaterea încălzirii globale. Este un pact internațional la care participă aproape 200 de țări care au conștientizat că poluarea excesivă din statele bogate afectează serios mediul înconjurător, iar efectele sale ar putea fi devastatoare.

În weekend a avut loc un summt al grupului G7, în cadrul căruia Trump și-a exprimat preferința de retragere a Americii din Acordul de la Paris, dar nu a fost o declarație oficială. „Îmi voi anunța decizia cu privire la Acordul de la Paris în următoarele zile”, a precizat președintele american, conform Reuters.

El a mai afirmat în trecut într-un comentariu pe contul său de Twitter că încălzirea globală este o păcăleală, dar se pare că momentan are nevoie de câteva zile de gândire și sfătuire din partea consilierilor săi pentru a lua o decizie finală.

Retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris ar putea slăbi drastic relația cu aliații săi din Europa și va pune la îndoială pe viitor intențiile lui Trump, fiind o dovadă în plus că liderii europeni nu se mai pot baza pe sprijinul american.

Dacă decizia lui Trump se va concretiza, Statele Unite vor fi puse în aceeași tabără cu Siria și Nicaragua, care sunt singurele state nesemnatare ale acordului. SUA este unul dintre cei mai mari poluatori ai lumii și cu toate că încălzirea globală este oricum inevitabilă, emisiile de dioxid de carbon și alte substanțe toxice eliberate în atmosferă grăbesc procesul de creșterea a temperaturilor globale. Fenomenul va duce la creșterea nivelului Oceanului Planetar din cauza topirii ghețarilor, inundații și furtuni devastatoare frecvente.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net