Trump a pipăit-o pe soția președintelui Argentinei, în timpul vizitei oficiale

Ultima actualizare:

    Președintele și prima doamna Argentinei, vizită oficială la Casa AlbăFoto: Getty
Președintele și prima doamna Argentinei, vizită oficială la Casa AlbăFoto: Getty

Președintele și prima doamnă ai Argentinei au făcut o vizită la Casa albă, unde i-au întâlnit pe omologii lor americani. Prezența liderului argentinian, dar mai ales a soției sale, a fost o reală încântare pentru Donald Trump, care aproape nu și-a putut lua ochi (și nici mâinile) de pe frumoasa sud-americană.

Se pare că Melania Trump (47 de ani) are serioasă concurență din partea Julianei Awada (43 de ani), soția lui Maurico Macri, președintele Argentinei. Cele două prime doamne au avut ocazia de a purta diverse discuții și au făcut schimb de impresii în cadrul întrunirii oficiale.


    Donald Trump a fost
Donald Trump a fost

Pentru soții lor a fost, de asemenea un bun prilej de revedere, întrucât, după cum precizează The Sun, donald Trump și Maurico Macri se cunosc de mult timp, de pe vremea când erau oameni de afaceri prosperi și au o relație de prietenie foarte strânsă. Președintele american a făcut în repetate rânduri referiri la „bunul său prieten”, Macri, pe care îl consideră „o persoană minunată și un mare lider”.


    Trump nu a vrut să rateze nicio ocazie să o pipăie pe Juliana și a luat-o chiar înaintea soțului ei (mâna din dreapta e a lui Trump)Foto: AFP
Trump nu a vrut să rateze nicio ocazie să o pipăie pe Juliana și a luat-o chiar înaintea soțului ei (mâna din dreapta e a lui Trump)Foto: AFP

Și desigur, cum ar putea, în opinia lui Trump, să nu fie un prieten grozav când îți aduce o delectare vizuală atât de plăcută. Bineînțeles, când vine vorba de femei frumoase, Trump nu se mulțumește doar cu privitul și a profitat de fiecare ocazie să o atingă politicos pe Juliana pe spate și pe șolduri. Președintele american a făcut acest lucru cât se poate de discret, dar fotografii au sesizat imediat „slăbiciunea” magnatului american.  Trump parcă uitase complet de soția lui, Melania, care a trecut la un moment dat în compania președintelui argentinian.


    Parcă uitase complet de soția saFoto: EPA
Parcă uitase complet de soția saFoto: EPA

Administrația americană a luat decizia de anulare a unor interdicții Argentinei în ceea ce privește importul de lămâi. Această țară este unul dintre cei mai mari producători și exportatori de lămâi din lume. „Eu voi povesti despre Coreea de Nord, iar el îmi va vorbi despre lămâi”, a glumit Donald Trump.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net