Studiu: o singură doză de vaccin, eficientă în cazul persoanelor care au fost bolnave de Covid

Ultima actualizare:

    Persoanele care au avut Covid ar putea fi vaccinate cu o singură dozăfoto: AFP
Persoanele care au avut Covid ar putea fi vaccinate cu o singură dozăfoto: AFP

Un studiu al Universităţii israeliene Bar-Ilan şi al Centrului Medical Ziv arată, în fază preliminară, că o singură doză de vaccin împotriva coronavirusului este eficientă la persoanele care s-au infectat și s-au vindecat de Covid-19.

Studiul a fost publicat de Eurosurveillance, revista Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) , şi arată că persoanele care au avut Covid au avut şi un răspuns imun major la prima doză de vaccin, indifirent de perioada în care au fost bolnavi sau de nivelul de anticorpi din dezvoltaţi.

514 de lucrători sanitari, dintre care 17 au contractat boala în interval de între 1 şi 10 luni după primirea dozei de vaccin au luat parte la studiu, notează digi24.ro. Este însă nevoie ca mai multe persoane să participe la studiu pentru a se ajunge la concluzii definitive, au informat instituţiile într-un comunicat.

"Această descoperire poate ajuta ţările să ia decizii în funcţie de politica de vaccinare şi a vedea dacă persoanele în prealabil infectate trebuie vaccinate prioritar şi, în acest caz, cu câte doze de vaccin", a declarat Michael Edelstein, profesor la Universitatea Bar-Ilan.

Eficacitatea a fost aceeaşi între diferitele grupuri etnice, deşi "se ştie că virusul afectează unele grupuri mai mult decât altele".

Studiul va continua "cu a doua doză pentru a înţelege mai bine care este perioada protecţie oferită de vaccinul anti Covid-19 în rândul diferitelor grupuri de persoane", au informat cele două universităţi.

Franța, prima ţară care recomandă o singură doză de vaccin pentru cei care au avut Covid

Franţa este prima ţară din lume care recomandă ca persoanele care au avut Covid să primească o singură doză de vaccin. Autorităţile franceze au motivat alegerea spunând că persoanele care au fost deja infectate dezvoltă automat un răspuns imun similar celui oferit de o a doua doză de vaccin. Ele mai spun că vaccinul pentru cei care au fost bolnavi de COVID ar trebui făcut după cel puţin trei şi cel mult şase luni de la momentul vindecării. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net