Soția lui Kim Jong-Un a reapărut în public după 9 luni! Cauza dispariției, încă un mister

kim_si_ri.jpg

kim jong-un ri
Soția lui Kim Jong-Un a reapărut în public după nouă luni
Foto: Twitter

Soția dictatorului nord-corean Kim Jong-Un a reapărut în public după nouă luni în care nimeni nu a văzut-o și nu a știut nimic despre ea. Presa nord-coreană a evitat să dea vreun detaliu despre absența ei atât de îndelungată din spațiul public.

Ri Sol-ju, soția lui Kim Jong-Un, despre care se crede că ar avea în jur de 27 de ani, n-a mai fost văzută în public de nouă luni. Oamenii începuseră să creeze tot felul de speculații cu privire la cauza dispariției sale, fie că ar fi fost însărcinată, fie ar fi fost îndepărtată de dictator, informează Daily Star.

Acum, ea a fost văzută din nou în public alături de Kim Jong-Un în cadrul unui eveniment militar, organizat de Forțele Aeriene de Apărare Coreene. Agenția Centrală de Știri Coreană (KCNA) nu a menționat cauza absenței lui Ri din spațiul public. Este pentru prima dată, după nouă luni, când presa o readuce în atenția publicului, după ultima ei apariție de pe 28 martie.

kim.jpg

kim jong-un ri
Kim Jong-Un, alături de soția sa, Ri
Foto: Twitter

Apăruseră numeroase speculații cu privire la motivul ieșirii ei din atenția publicului. Mulți chiar au crezut că a căzut în dizgrația lui Kim Jong-Un, în favoarea surorii sale, Kim Yo-jong, despre care se spune că are o puternică influență asupra dictatorului.

Anul acesta, Ri a apărut de trei ori în public înainte de a sipărea din atenția jurnaliștilor. Ea s-a căsătorit cu dictatorul nord-corean în anul 2012 și au împreună un copil. Se spune că a fost membră a orchestrei Unhasu, care a performat pentru Kim Jong-Un în 2010, când a și cunoscut-o. Alte zvonuri vorbesc despre faptul că ar face parte dintr-o familie a elitei politice, iar mama ei a fost coordonatoarea departamentului de ginecologie de la un spital local.

Loading...

Citește și