A slăbit miraculos datorită unei simple aplicaţii. Cum arăta la 100 kg

ashleigh_munn1.jpg

Ashley Munn a slăbit peste 30 de kilograme
Foto: Arhiva personală

O tânără obeză, care de abia putea să meargă din cauza greutăţii sale a reuşit să slăbească spectaculos. Ashleigh Munn, în vârstă de 24 de ani, din Scoţia, nu putea să meargă decât în cârje pentru că şoldurile ei nu puteau susţine cele 101 kilograme ale ei.

Ashleigh s-a luptat cu kilogramele în plus toată viaţă, iar când a rămas gravidă a ajuns la 101 kilograme. Pentru că oasele ei nu suportau presiunea pusă de greutate, tânăra a fost obligată să meagră în cârje, aşa că a ştiu că trebuie să facă o schimbare radicală. 

Acum e e practic jumătate cât era: a slăbit peste 30 de kilograme şi s-a folosit de Instagram pentru a documenta întreg procesul de slăbire. 

"Le vedeam pe alte mame cu aleargă după copii la locul de joacă, dar mie îmi era ruşine şi nu puteam să fac efort. Nu am vrut ca fata mea să crească cu aşa o mamă. Am vrut să fiu un model pentru ea. Aşa că am început să gătesc, merg la sală, fac yoga şi mă plimb mult cu fata si iubitul meu", a povestit Ashleigh, conform mirror.co.uk.

ashleigh_munn2.jpg

Ashley Munn cântărea peste 100 de kilograme înainte de a slăbi
Foto: Arhiva personală

Tânăra a recunoscut că a folosit sarcina drept scuză pentru a mânca fast food. În ultima lună, ea a stat numai în cârje. Când a născut, ea avea 101 de kilograme. În noiembrie 2014, a avut parte de o nouă lovitură: doctorii i-au găsit un chist pe ovare. Ashleigh a fost nevoită să se opereze, iar medicii i-au scos ambele ovare şi tubul falopian. Deşi nu se ştie de ce a făcut acel chist, ea crede că greutatea "nu a ajutat deloc". 

După operaţie, speriată de experienţa prin care a trecut, Ashleigh a decis să slăbească. După un an, Ashley a ajuns să cântărească 65 de kilograme şi a povestit că Instagram a ajutat-o mult. 

"Urmăream pagina unui guru fitness care punea clipuri în care te învăţa cum să găteşti sănătos. Am început să urmăresc şi pagini cu reţete vegetariene şi am adoptat şi eu acest stil de viaţă. Am decis apoi să îmi fac propria pagină cu reţete", a mai spus Ashleigh. 

Aşa că a început să publice fotografii cu tot ce mânca, pentru a se asigura că nu face nici o greşeală în regimul ei, iar kilogramele s-au topit de la sine. 

Acum ea şi iubitul ei, David, gătesc totul de la zero şi duc un regim vegetarian, iar când vor să se răsfeţe, fac pizza in casă. 

 

 

Loading...