Școala ISIS: Cum ajunge un copil să își execute propriul părinte

scoala_isis.jpg

scoala isis
La „Școala ISIS”, copiii învață cum să folosească grenadele
foto: captură video

În urmă cu numai câteva zile, vestea că un terorist al grupării Stat Islamic/Daesh și-a executat propria mamă pentru că ar fi încercat să scape a șocat pe toată lumea. Gestul bărbatului a reprezentat o dovadă clară că militanții ISIS sunt lipsiți de orice urmă de umanitate sau compasiune.

Motivul din spatele acestei execuții este unul cutremurător. Zeci și chiar sute de copii luați de la părinții lor, și care trăiesc în taberele pentru refugiați sunt învățați, prin metode barbare, și încurajați să îi ucidă pe cei care le-au dat viață. Micuții, numiți „pui ai califatului” de către jihadiști, sunt obligați să meargă tabere de antrenament ale islamiștilor extremiști, potrivit express.co.uk.

Uite cum sunt învățați cei mici să meargă la jihad

Cei care se opun au de suferit consecințe inimaginabile. Unul dintre teroriști a rupt piciorul unui copil în vârstă de numai 11 ani atunci când acesta a nu a vrut să meargă în tabăra de antrenament. Fratele său mai mic, Saman, în vârstă de numai cinci ani, are coșmaruri în fiecare noapte, dar și crize de epilepsie după ce a suferit bătăi crunte. Băiatul în cauză este de aceeași vârstă cu Isa Dare, un copil care a apărut în cel mai recent videoclip propagandistic al ISIS.

copil isis jihadistZoom
Isa Dare, în vârstă de cinci ani, a apărut în cel mai recept videoclip propagandistic al ISIS
Foto: dailymail.co.uk

 

La „Școala ISIS”, copiii sunt învățați că necredincioșii trebuie uciși. Nasir, în vârstă de numai 12 ani, care a reușit să scape, a mărturisit că aceste amenințări sunt îndreptate chiar și împotriva propriilor părinți: „Când ne antrenau, ne spuneau că părinții noștri sunt necredincioși și că prima noastră sarcină era să ne întoarcem și să îi ucidem. Nu aveam voie să plângem, dar mă gândeam la mama mea, mă gândeam că își face griji pentru mine și încercam să plâng în liniște”.

Copiii sunt trimiși la război, în Irak, unde ajung să omoare soldați. Comandantul curd Aziz Abdullah Hadur mărturisește că soldaților le este foarte greu să îi execute, însă nu au de ales: „Nu știi ce să faci, însă dacă nu-i omori, te omoară ei pe tine”. Hadur spune că el și oamenii lui se văd nevoiți să deschidă focul asupra copiilor.

Mulți dintre cei mici spun „acasă” atunci când se referă la taberele de antrenament, însă suferă cumplit în urma tratamentelor care le sunt aplicate de militanții ISIS. Unii dintre ei suferă crize epileptice numai când aud cuvântul „ISIS”. Cei care scapă au nevoie de ajutor psihologic, iar șansele de recuperare sunt minime.

loading...
Loading...

Citește și