Iubire în vremea coronavirusului. Povestea italienilor care s-au îndrăgostit în timpul izolării

frotn_5_romeo_si_julieta_1.jpg

Michele D’Alpaos, 38 de ani şi Paola Agnelli, de 40 de ani, s-au îndrăgostit în timpul izolării în case

Italienii Michele D’Alpaos, 38 de ani, şi Paola Agnelli, de 40 de ani, din Verona, Italia, s-au îndrăgostit în timpul celor 10 săptămâni în care au fost obligaţi să stea în casă pe perioada izolării impuse de starea de urgenţă, în martie-aprilie. Acum vor să se căsătorească.

Iubirea învinge orice! Italienii Michele D’Alpaos, 38 de ani, şi Paola Agnelli, de 40 de ani, din Verona, Italia, locuiesc în blocuri vecine şi s-au plăcut în timpul unui concert susţinut de sora Paolei, Lisa, care a cântat la vioară, în balcon, piesa trupei Queen, ”We are the champions”. Înregistrarea a fost difuzată în întreaga lume ca un simbol al rezistenţei în faţa virusului ucigaş. Michele a văzut-o pe Paola şi i-a cerut numărul de telefon. Au stat de vorbă ore în şir, zile şi nopţi. Se urmăreau cu binoclul să vadă când adoarme celălalt. După doar câteva săptămâni, din acelaşi cartier veronez a apărut un alt video cu un poster pe care scria ”Paola”.

detaliu1_romeo_si_julieta_1.jpg

Michele şi-a declarat iubirea cu un poster fixat la ultimul etaj al blocului

Era mesajul prin care Michele îşi recunoştea public dragostea şi voia ca tot cartierul să ştie ce simte. După ridicarea restricţiilor cei doi au putut ieşi împreună, după ce au vorbit zile întregi la telefon şi pe reţelele sociale. Recent, cei doi amorezi au anunţat că se căsătoresc în curând. Dragostea lor a fost văzută ca un simbol al luptei contra virusului care a făcut 982.450 de victime la nivel mondial, a contaminat peste 32 de milioane de oameni. În Italia, SARS-CoV-2 a făcut ravagii: 302.537 de oameni au fost infectaţi şi 35.768 au pierit. Supranumiţi Romeo şi Julieta din pandemie, cei doi tineri s-au încăpăţânat ca povestea lor să aibă un final fericit, nu ca personajele lui William Shakespeare. Aşa că recent au anunţat pe reţelele sociale că urmează să se căsătorească. Nu au menţionat însă dacă Michele se va muta la Paola sau invers. La eveniment va participa întreg cartierul, respectând condiţiile de distanţare şi igienă impuse de pandemie.

detaliu2_romeo_si_julieta_1.jpg

Cei doi s-au cunoscut în timpul concertului la vioară ţinut din balcon de Lisa, sora Paolei
Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1