Român împușcat mortal de polițiști, în Indonezia. A fost prins pentru furt din bancomat

politisti.jpg

politisti jakarta furt bacomat
Poliţiştii spun că au recurs la focuri de armă pentru că bărbatul ar fi fost recalcitrant
Foto: arhivă personală

Poliția indoneziană intervine, în forță, pentru a prinde doi infractori urmăriți pentru furt din ATM-uri prin metoda skimming. Totul se sfârșește tragic pentru unul dintre cei vizați, iar misiunea polițiștilor se transformă într-o intervenție mult mai complicată decât părea la o primă vedere.

Presa indoneziană transmite informații din care reiese că polițiștii au acționat conform legilor în vigoare în statul indonezian, iar subiectul "Skimming - ATM" este readus în atenția opiniei publice. Skimming-ul este metoda de a fura datele de pe cardurile bancare şi banii celor care folosesc bancomatele şi se pare că a depăşit graniţele Europei, unde mai mulţi oameni au fost păgubiţi cu sume fabuloase.  

O zi absolut normală în Jakarta s-a transformat într-o intervenţie în forţă a poliţiştilor. După ce au fost înregistrate 17 plângeri ale unor clienți care s-au trezit, peste noapte, cu conturile golite, polițiștii au "intrat pe fir" și, în urma cercetărilor, au reușit să identifice doi bărbați specializați în "spălare de bani" prin cunoscuta metodă "skimming". Cei doi bărbați filați în ultimele două luni au fost surprinși chiar în dreptul unui ATM, fiind arestaţi de  polițiști.

Firul evenimentelor este puţin neclar, fiind vehiculate două ipoteze până acum. Prima este varianta oficială a poliției indoneziene, iar cea de-a doua relatarea unui apropiat al celui care a supraviețuit. Polițiștii indonezieni sunt acuzați că - în timpul arestării - au folosit armamentul din dotare fără să fi fost provocați.

„Bărbatul a opus rezistență și a mers chiar mai departe. A smuls o armă din mâna polițiștilor. Apoi a trebuit să-l neutralizăm ", au spus oamenii legii încercând să se justifice că au acţionat în legitimă apărare.

Suspectul a fost dus de urgență la spitalul RS Fatmawati, dar a murit pe drum.

Loading...