Regele le dă supuşilor 35 de miliarde $

Ultima actualizare:

    Salman Ben Abdel  Aziz, în vârstă de 79 de ani, s-a urcat pe tron la 23 ianuarieFoto: Hepta
Salman Ben Abdel Aziz, în vârstă de 79 de ani, s-a urcat pe tron la 23 ianuarieFoto: Hepta

A cucerit inimile supuşilor cu gestul său! La doar o lună de când a preluat tronul, regele Salman al Arabiei Saudite e foarte iubit în ţara sa, după ce a anunţat că va oferi 35 de miliarde de dolari saudiţilor.

Bucurie mare în Arabia Saudită, cel mai mare stat arab din Asia de Vest, situat în Peninsula Arabică şi având o populaţie de 30.770.375 de locuitori. Noul rege, Salman Ben Abdel Aziz, în vârstă de 79 de ani, care l-a înlocuit pe regele Abdullah, răpus la 23 ianuarie de pneumonie, la 90 de ani, e hotărât să cucerească inimile supuşilor cu generozitatea sa. După ce a anunţat că va oferi peste 35 de miliarde de dolari saudiţilor, ceea ce înseamnă, în medie, 1.137 $ (4.470 de lei), de cap de locuitor, cu ocazia încoronării sale, deja în toată ţara au apărut afişe prin care supuşii îşi exprimă loialitatea faţă de noul conducător.

Noul rege dă două salarii în avans soldaţilor şi îi umple de bani pe studenţi şi pensionari. Supuşii abia aşteaptă să arunce cu banii pe telefoane mobile, ceasuri de lux, vacanţe exotice. Mulţi dintre bărbaţi profită de banii primiţi ca să se însoare cu cea de-a doua sau a treia nevastă.

Conform regulilor din regat numai cei înstăriţi pot avea harem. Banii regelui Salman vor merge şi la cluburile sportive şi în sănătate. Tinerii care studiază în străinătate pe burse date de stat primesc la întoarcerea în ţară un al 13-lea salariu. ”Dragi supuşi, meritaţi mai mult şi tot ce vă voi da nu este destul faţă de cât meritaţi”, a spus noul rege.  Înainte de a deveni rege, prinţul Salman a fost guvernatorul capitalei, el fiind considerat artizanul dezvoltării acestui oraş ultramodern  construit în plin deşert. El este cel de-al 25-lea fiu al lui Abdel Aziz, fondatorul regatului, şi face parte din clanul Sudairi, cei şapte fii ai soţiei preferate a regelui, Hassa bint Ahmad al-Sudairi. Regele defunct, Abdullah, a lăsat în urmă un regat prosper şi a avut o avere personală de 18 miliarde de $.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net