Protest violent în Ucraina, de teama că persoanele evacuate din China ar putea transmite coronavirusul

Ultima actualizare:

    Oamenii au ars cauciucuri şi au aruncat cu proiectile într-un convoi de autobuzefoto: AFP
Oamenii au ars cauciucuri şi au aruncat cu proiectile într-un convoi de autobuzefoto: AFP

Locuitorii unui oraş din centrul Ucrainei s-au ciocnit joi cu poliţia, au ars cauciucuri şi au aruncat cu proiectile într-un convoi de autobuze care transportau la un sanatoriu persoane evacuate din provincia chineză Hubei plasate în carantină, relatează Reuters.

Unii protestatari şi poliţişti au rămas la pământ, răniţi, în urma confruntărilor. Geamurile a cel puţin două autobuze au fost sparte, în timp ce persoanele evacuate stăteau după perdele. Localnicii din Novi Sanzari se tem să nu se infecteze, chiar dacă autorităţile au insistat în mod repetat că nu este niciun pericol, iar preşedintele Volodimir Zelenski a făcut apel la calm. Ucraina nu are cazuri confirmate de îmbolnăvire cu coronavirus.

Conflictul a izbucnit după o zi întreagă de tensiuni, în care protestatarii au blocat un pod care duce spre sanatoriul unde vor sta în carantină persoanele evacuare, timp de cel puţin două săptămâni, pentru a se asigura că nu sunt purtătoare de virus.

Sute de poliţişti purtând echipamente de protecţie, dube ale poliţiei şi un vehicul armat au fost desfăşurate în zonă pentru a menţine ordinea, iar poliţiştii au strigat periodic ”să vă fie ruşine”, în timp ce oraşul aştepta sosirea evacuaţilor.

Pe lângă 47 de ucraineni, în avionul care a aterizat în Ucraina s-au aflat şi 27 de argentinieni, precum şi cetăţeni din Republica Dominicană, Ecuador, El Salvador, Costa Rica şi alte ţări. O ucraineancă a refuzat în ultimul moment să fie evacuată  pentru că autorităţile chineze nu i-au permis să îşi ia câinele cu ea, a anunţat ambasada ucraineană.

Pasagerii, controlaţi de două ori

Autorităţile ucrainene au afirmat că toţi pasagerii au fost controlaţi de două ori pentru virus, înainte de a li se permite să se îmbarce, dar acest lucru nu a fost suficient pentru a calma protestatarii.

”Nu există un loc în Ucraina care să poată găzdui 50 de oameni, în sate mai izolate sau regiuni mai îndepărtate unde să nu existe un pericol pentru populaţie?”, a spus unul dintre locuitori, Iuri Dziubenko. Un protestar a sugerat că ar trebui ţinuţi la Cernobîl, unde a avut loc cel mai grav dezastru nuclear din lume, în 1986. Un altul a sugerat să fie duşi la Parlament, iat altul că ar trebui găzduiţi de însuşi Zelenski, dacă chiar consideră că nu există niciun pericol. ”Asta este ce îi spun preşedintelui: ”Ia zece oameni, atunci eu voi lua doi”, a spus un bărbat numit Iuri.

Un sistem de sănătate slab, corupţia şi neîncrederea în autorităţi sunt răspândite în Ucraina, care s-a confruntat recent şi cu o epidemie de pojar, pe fondul reticenţei unor persoane să îşi vaccineze copiii.

Protestul l-a determinat pe preşedintele Zelenski să publice un comunicat în care îi asigură pe ucraineni că nu există un pericol, că autorităţile au făcut tot posibilul să se asigure că virusul nu se va răspândi în Ucraina. ”Există însă un alt pericol pe care doresc să îl menţionez. Pericolul de a uita că suntem oameni şi că toţi suntem ucraineni”, a afirmat preşedintele.

În vestul Ucrainei au avut loc proteste similare ale locuitorilor care se tem că evacuaţii vor fi găzduiţi în schimb acolo.

image
image
image
image
image
image
3 lacul ursu jpg jpeg
Mesaje de la ingeri pentru zodii  Ce nativi sunt binecuvantati pana in toamna ghinionul nu se atinge de ei jpg
cirese 250 lei kg jpg
japoneza shutterstock 1824440588 jpg
iasi oras romania jpg
masa de pranz jpeg
ligia deca cozi gradinite de vara inscriere 842028 webp
medic jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net