Prințul Philip l-a avertizat pe Harry în privința lui Meghan: ”Nu te însori cu o actriță”

printul-harry-printul-philip.jpg

printul harry si printul philip
Prințul Philip n-a privit cu ochi buni relația nepotului său cu Meghan Markle
foto: Getty Images

La 98 de ani, cu principii de viață potrivite mai degrabă secolului trecut, Prințul Philip n-a fost deloc încântat de faptul că Harry ia în serios relația cu Meghan Markle. ”Cu o actriță te distrezi, nu o iei de soție”, i-ar fi spus Philip lui Harry când a aflat că acesta vrea să se însoare.

Dezvăluirea făcută de o jurnalistă de la Sunday Times, citând surse din anturajul regal, vine în contextul în care Harry (34 de ani) și Meghan (37 de ani) se pregătesc de botezul lui Archie, primul lor copil.

Se pare că Philip l-ar fi avertizat pe Harry când a aflat că acesta avea de gând s-o ceară în căsătorie pe fosta actriță din ”Suits”, după numai un an de relație. ”Cu o actriță te distrezi, nu o iei de soție”, i-ar fi spus ducele lui Harry.

Nu doar Philip ar fi avut rețineri, ci și fratele lui Harry, Prințul William, care l-a întrebat pe acesta dacă e sigur că asta-și dorește, imediat după logodnă, în 2017.

Bebelușul Archie a adus pacea în familie

Harry a ignorat însă avertismentul și a luat-o pe Meghan de soție anul trecut, în mai. Mai mult, se pare că nu-i poartă pică bunicului său, de vreme ce Philip apare într-una din primele imagini cu micul Archie, alături de regină și de mama lui Meghan, Doria Ragland.

archie-regina-printul-philip.jpg

bebelusul archie cu strabunicii
Străbunicul Philip, printre primii care au văzut bebelușul lui Meghan și al Prințului Harry
foto: arhivă personală

 

Ba chiar se pare că străbunicul Philip a fost printre primii care au văzut bebelușul regal, după cum avea să dezvăluie Meghan într-un interviu. ”Am dat pur și simplu peste duce când treceam pe acolo, ceea ce a fost foarte drăguț.”

 

Citește și:

Prințul Philip, gafă vestimentară la un eveniment oficial. Regina Elisabeta, impecabilă

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, la 93 de ani! 9 curiozități despre cel mai longeviv monarh britanic

Loading...

Citește și

  • Ziua de 20 noiembrie este una extrem de specială în familia regală britanică! În urmă cu 71 de ani, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a îmbrăcat rochia de mireasă la această dată, căsătorindu-se cu Philip Mountbatten, Duce de Edinburgh pe atunci. Iată cum s-a desfășurat povestea lor de iubire din care au rezultat4 copii, 8 nepoți, 7 strănepoți, dar și cum arăta Elisabeta a II-a, pe vremea când purta titlul de „Prințesă”.

  • regina elisabeta alaturi de printul charles

    Un realizator de filme şi apropiat al Casei Regale a Marii Britanii a dezvăluit motivul pentru care regina Elisabeta a II-a nu va abdica niciodată în favoarea fiului său, prinţul Charles. Nick Bullen a scos la lumină o serie de motivaţii necunoscute ale reginei şi a subliniat că aceasta doreşte să se bucure din plin de populariattea pe care cei mai mici dintre membrii familiei o aduc Casei Regale.