Prințesa Anne, singura fiică a Reginei Elisabeta a II-a, a împlinit 70 de ani. Cât de bine își poartă vârsta!

printesa-anne1.png

Prințesa Anne a împlinit 70 de ani
Foto: Instagram

Când ne gândim la familia regală britanică, ne apar în minte imediat Regina Elisabeta a II-a, fiul ei, Prințul Charles, moștenitorul tronului, dar și nepoții Suveranei și soțiile lor, Ducii de Sussex și Ducii de Cambridge, aceștia fiind cei mai mediatizați dintre toți.

Casa Regală Britanică este însă mult mai numeroasă, iar nu mulți sunt cei care știu că Regina Marii Britanii are și o fiică, Prințesa Anne. Sora Prinților Charles, Andrew și Edward, ceilalți copii ai Suvernaei, a împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani, arătând în continuare extrem de rafinat.

Cu ocazia zilei sale de naștere, sâmbătă, 15 august, noi fotografii cu Prințesa Anne a Marii Britanii au apărut pe pagina oficială de Instagram a Casei Regale, iar fiica Reginei Elisabeta a II-a își poartă foarte frumos vârsta.

Prințesa Anne, înșelată de soț

Prințesa Anne este singura fiică a Reginei Elisabeta a II-a și a Prințului Philip și sora mai mică a Prințului Charles. Este cea de-a șaptea deținătoare a titlului de Prințesă regală și a unsprezecea în linia de succesiune la tronul britanic.

Totuși, aceasta este o prezenţă discretă în cadrul monarhiei britanice şi nu se ştiu foarte multe detalii despre viaţa sa privată. Anne are o relație bună și apropiată cu mama ei însă, chiar dacă nu apare atât de mult „în lumina reflectoarelor”.

printesa-anne2.png

Prințesa Anne, singura fiică a Reginei Elisabeta a II-a
Foto: Instagram

Prinţesa Anne a fost căsătorită cu locotenentul Mark Phillips, alături de care are doi copii, Peter și Zara, însă relația lor a culminat în cele din urmă cu divorțul, după ce bărbatul a făcut un copil și cu amanta sa, cauzând un puternic scandal la momentul respectiv în sânul familiei regale. După divorț, Anne și-a regăsit liniștea în brațele comandantului Timothy James Hamilton Laurence.

Prințesa Anne a fost la un pas de a fi răpită

O altă întâmplare nefericită din viața Annei a fost tentativa de răpire a acesteia, care a avut loc în anul 1974. Prințesa împreună cu soțul său de atunci, Mark Phillips, se întorceau de la Palatul Buckingham, când o mașină le-a blocat calea. 

Șoferul celeilalte mașini a coborât, a tras mai multe focuri de arme rănind câteva persoane, apoi i-a cerut Prințesei să iasă din mașină. Din fericire însă, un martor al incidentului, fost boxer, l-a luat prin surprindere pe atacator, lovindu-l, și a ajutat-o pe Prințesă să plece.

Loading...