A primit un plic de la părinţi de ziua lui. A fost şocat de conţinut

Ultima actualizare:

    Tânărul a avut o surpriză când a deschis pliculFoto: Twitter
Tânărul a avut o surpriză când a deschis pliculFoto: Twitter

Un tânăr de 20 de ani a avut un şoc atunci când a deschis plicul primit de la părinţi cu ocazia zilei sale de naştere. Yuma Hasegawa se aştepta la o sumă consistentă de bani, însă a primit o scrisoare în care părinţii lui îi dădeau o veste cel puţin incredibilă.

Yuma spera că, de ziua lui, părinţii îi vor face un cadou spectaculos, mai ales că 20 de ani este vârsta majoratului în Japonia, ţara unde locuieşte tânărul. Însă, în locul unei sume de bani sau a unui cec, el a primit o scrisoare de la ai lui, care îi anunţau că "îşi dau demisia din funcţia de părinţi". Părinţii i-au transmis şi o listă cu responsabilităţile lui ca adult. 

Scrisoare începe cu un "La Mulţi Ani" şi are titlul "Notificare de expirare a serviciilor de îngrijire a copilului". Părinţii îl roagă să fie un membru "responsabil şi cuminte al societăţii", la fel ca ei, conform dailymail.co.uk.

Apoi, cei doi îl anunţă pe Yuma că va trebui să plătească chirie, 150 de euro pe lună şi că dacă se va împrumuta bani de la ei, îi vor cere dobândă. Părinţii tânărului chiar îi amintesc că, dacă comite o infracţiune, numele şi poze lui vor apărea la televizor. 

Însă mama şi tatăl lui Yuma îi spun că se poate căsători doar după ce ei îşi dau acordul în privinţa soţiei. 

Yuma, care a publicat scrisoare pe pagina sa de Twitter, a insistat că totul e o glumă a părinţilor şi chiar a glumit spunând că le plăteşte deja chirie.

Iată scrisoarea completă

"La Mulţi Ani!

Notificare de expirare a serviciilor de îngrijire a copilului

Din data de 4 octombrie 2015, tatăl tău, Yoshikazu Hasegawa şi mama ta, Chiaki Hasegawa, şi-au îndeplinit datoria de a-şi creşte copilul: pe tine, Yuma Hasegawa. 

În continuare, te rugăm să devin un membru responsabil al societăţii... aşa ca mama şi tatăl tău. 

În plus, dacă vrei să continui să locuieşti în casa familiei, te rugăm să plăteşte lunar 150 de euro pentru chirie, utilităţi şi mâncare. 

Mai mult, dacă ceri un împrumut părinţilor, ţine minte că ţi se va cere dobândă. 

Lucruri de ţinut minte la 20 de ani.

  • Trebuie să faci plăţi obligatorii la sistemul de pensii. Dacă amâni, vei avea probleme. 
  • Dacă vei comite o crimă, faţa şi numele îţi vor apărea în presă. Vei avea, de asemenea, un cazier permanent. 
  • Te poţi căsători fără permisiunea părinţilor. Însă s-ar putea să nu îţi accepte soţia dacă nu discuţi cu ei înainte. 
  • Gândeşte-te la viitor şi pune deoparte o sumă de bani din salariu.

Te rugăm să te bucuri de viaţa ca adult."

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net