A primit 10 organe noi într-un an

Ultima actualizare:

    Copilul l-a implorat pe Moş Crăciun să-l ajute să plece de la spital
Copilul l-a implorat pe Moş Crăciun să-l ajute să plece de la spital

A avut o viaţă de calvar! Jakub Steczkiewicz a suferit 10 operaţii de transplant într-un an din cauza unei boli rare. El se simte acum mai bine şi speră să petreacă în sfârşit primul Crăciun acasă.

În vârstă de 6 ani, copilul Jakub Steczkiewicz din Luton, Bedfordshire (Marea Britanie), suferă din naştere de boala Hirschsprung, care l-a condamnat să-şi petreacă toate Sărbătorile de până acum numai în spital. Într-un an, i s-au transplantat, de două ori, cinci organe, colonul, părţi din intestine, ficatul, pancreasul şi stomacul. La vârsta de 3 ani a fost pus pe o listă de transplanturi. Însă abia anul trecut, în septembrie, s-a găsit un donator. Numai că organsimul său a respins cele 5 organe şi a trebuit să i se transplanteze alte 5 organe în august, anul acesta.

Acum se simte mai bine şi l-a implorat pe Moş Crăciun să-l ajute să plece şi el acasă. Dacă visul i se va împlini, vor fi primele sărbători din viaţa lui chinuită pe care nu le va mai petrece la spital. Părinţii, Edyta, de 27 de ani, şi Artur, de 38 de ani, spun că medicii au promis că miracolul s-ar putea împlini. “Sperăm să mergem acasă, însă nu ne putem face planuri decât de la o zi la alta. Nu putem trăi decât ziua de astăzi, nu pe cea de mâine. Ne-am petrecut întregul an în spitalul din Londra. Să-ţi vezi copilul suferind atât de mult este îngrozitor. Suntem fericiţi că am ajuns să trăim Crăciunul”, a mărturisit mama micuţului. Sistemul imunitar al băiatului e foarte slăbit şi orice microb l-ar putea îmbolnăvi, de aceea trebuie foarte multă precauţie. Jakub este încă hrănit printr-un tub, dar luptă cu tărie să trăiască. 

Jakub Steczkiewicz, în vârstă de 6 ani, a petrecut Sărbătorile numai la spital de când s-a născut
Jakub Steczkiewicz, în vârstă de 6 ani, a petrecut Sărbătorile numai la spital de când s-a născut

Click! spune

Boala Hirschprung e o gravă tulburare caracterizată prin lipsa nervilor la organele digestive. Printre simptome se numără vărsături repetate şi refuzul alimentaţiei. Afecţiunea e diagnosticată la scurt timp după naştere. Tratamentul chirurgical e obligatoriu.

image
image
image
image
image
image
targ paste 2024 orase romania 896983 jpg
castelul pustnicului captura video jpg
avion pixabay jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net