Planul secret al ISIS de a ataca Europa

Ultima actualizare:

    Teroriștii ISIS sunt foarte bine înarmați
Teroriștii ISIS sunt foarte bine înarmați

ISIS are planuri de a ataca din nou, iar Europa trebuie să fie pregătită pentru atentate mult mai bine planificate şi mai nemiloase decât cele din noiembrie de la Paris. Mai mult, viitoarele atacuri ISIS vor fi mai mari şi nu vor fi neapărat planificate în Siria.

Europol, agenţia europeană de combatere a criminalităţii, a publicat luni (25 ianuarie) un scenariu îngrijorător. Raportul, numit "Schimbări în modul de operare al Statului Islmaic" arată felul în care metodele folosite de grupul terorist evoluează şi cum ameninţarea e dublă. Ei operează fie pe baza unor atacuri coordonate sau a militanţilor care atacă de unii singuri. 

"Atacurile de la Paris arată o schimbare către o strategie de a transforma ISIS într-o operaţiune globală. Specific, ei au în plan alte atacuri în Franţa, dar sunt posibile şi atentate în alte state membre UE în viitorul apropiat", se arată în raport, conform cnn.com. 

Iată câteva dintre concluziile cele mai importante ale raportului Europol.

1. Ţintele vulnerabile vor fi preferate

Ţintele vulnerabile (civilii, masele de oameni neînarmaţi), sunt preferate datorită faptului că numărul victimelor este mai mare, iar impactul mai puternic. Mai mult, ISIS a pus la punct un centru de comandă care planifică operaţiuni în stilul trupelor speciale, ceea ce înseamnă că vor fi atacuri noi în stilul celor din Paris.

2. Atacurile nu vor mai fi planificate în Siria

Pe lângă taberele din Siria, există locuri mai mici, dar asemănătoare în ţările europene. Astfel, atacurile ISIS nu vor mai fi nepărat planificate în Siria. Militanţii vor putea alege ţintele pe baza resurselor, ceea ce înseamnă că acestea vor fi spontane şi va fi mai greu pentru autorităţi să identifice suspecţii şi ţintele. 

3. Recruţii ISIS sunt tineri şi nu neapărat religioşi

Recrutarea în ISIS e una rapidă, care nu se face neapărat cu un proces de radicalizare lung. Ideea că vei face parte din ceva important are un rol în acest proces. Mai mult, presiunea celor din jur a înlocuit partea religioasă. Recruţii tineri sunt uşor de impresionat, deci se vor radicaliza rapid. Mai puţin de jumătate din cei care se alătură ISIS au cunoştinte relevante despre religia lor. Asta înseamnă că recruţii sunt vulnerabili la interpretările ISIS privind Coran. 

Conform raportului, o parte importantă a recuriţilor a fost diagnosticată cu probleme mintale înainte de a se alătura ISIS. Nu se specifică însă ce fel de probleme. Mai mult, ei au dosare criminale. 

4. Refugiaţii nu sunt o ameninţare

Nu există nici o dovadă că ISIS sau altă grupare teroristă se foloseşte de criza refugiaţilor pentru a intra neobservată în Europa. Însă raportul menţionează că refugiaţii pot deveni vulnerabili la radicalizare şi ar putea fi ţinte pentru recrutare. 

5. ISIS foloseşte tehnici de comunicare criptate

Gruparea se foloseşte din plin de metode de comunicare criptate, precum WhatApp, Skype şi Viber.

6. Nu se ştie cum finanţează ISIS atacurile din Europa

Biletele de călătorie, maşinile şi casele, armele, toate înseamnă bani mulţi. Nu există însă dovezi că ar fi reţele de finanţare a ISIS în Europa.

7. Al Qaeda e încă o ameninţare

Raportul subliniază că Al Qaeda e însă un factor important în regiune şi că Europa trebuie să se concentreze pe orice grup religios. Un alt raport indică faptul că Al Qaeda şi afiliatul ei din Siria, Jabhat al-Nusra sunt o ameninţare mai mare pentru SUA decât ISIS. 

image
image
image
image
image
image
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
jean paul getty captura video jpg
symmetrica facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net