Pasagerii unui zbor Blue Air, blocaţi de zece ore la Bruxelles

Ultima actualizare:

    Avion Blue Air
Avion Blue Air

Pasagerii unei curse Blue Air, printre care o femeie cu probleme medicale şi 35 de elevi, au fost blocaţi zece ore pe aeroportul din Bruxelles, din cauza unei defecţiuni la aeronava care urma să îi aducă la Bucureşti.

Avionul trebuia să plece spre Bucureşti la 9.00, ora locală, însă decolarea a fost amânată în mai multe rânduri, spun pasagerii.

Pentru această cursă au bilet 150 de persoane, printre care şi cetăţeni străini, au precizat reprezentanţii companiei aeriene, relatează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Blue Air, la avion a trebuit înlocuită o valvă defectă, iar intervenţia tehnică nu a fost posibilă decât după ce echipele tehnice de pe aeroport au rezolvat problemele de la alte aeronave. "Altfel spus, a trebuit să stăm la rând", au declarat cei de la Blue Air, conform Mediafax.

image
image
image
image
image
image
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net