Papa Francisc a invitat 1.500 de persoane fără adăpost la masă, la Vatican

papa_francisc-masa-saraci.jpg

papa francisc la masa cu saracii la vatican
Papa Francisc și cele 1.500 de persoane fără adăpost au mâncat lasagna în sala Paul VI din Vatican
foto: EPA EFE

Papa Francisc a luat masa alături de 1.500 de persoane fără adăpost duminică, 17 noiembrie, pentru a marca Ziua Mondială a Săracilor, instituită de conducătorul bisericii catolice.

”Gândurile mele merg către toți cei care promovează inițiativele de solidaritate, pentru că le dau speranță celor defavorizați”, a declarat Papa Francisc în timpul slujbei ținute în piața Sf. Petru, înainte de a lua masa cu cele 1.500 de persoane fără adăpost, conform Paris Match.

”De curând am văzut câteva statistici legate de sărăcie. Sunt cutremurătoare”, a adăugat Papa, denunțând ”indiferența societății față de cei săraci”. Totodată, Papa Francisc a mulțumit echipei medicale care oferă servicii gratuite săracilor la Vatican și a criticat ritmul ”frenetic” de viață al omului modern, obsesia acestuia de a atinge ”numaidecât” obiectivele fixate.

”Atâtea persoane în vârstă, atâția copii care urmează să se nască, atâtea persoane cu handicap și atâția săraci sunt considerați inutili. Ne vedem în grabă de drumul nostru, fără să ne intereseze prăpastia care se cască între noi, fără să observăm că lăcomia celor puțini adâncește sărăcia celor mulți”, a remarcat cu îngrijorare Papa Francisc.

Lasagna și crochete de pui în meniul de la Vatican

Imediat după slujba din piața Sf. Petru, Papa s-a alăturat celor 1.500 de invitați, în sala Paul VI de la Vatican.

În meniul oferit de Papa Francisc s-au regăsit mâncăruri simple, precum lasagna, crochete de pui, cremă de ciuperci și cartofi, un desert, fructe și cafea.

masa-saraci-vatican.jpg

saraci la masa la vatican
Papa Francisc a luat masa alături de 1.500 de oameni fărăr adăpost
foto: EPA EFE

 

”Mulțumesc, Papa Francisc, mulțumesc, Vatican, pentru că Vaticanul ajută atât de mulți săraci, oferindu-le medicamente, hrană, haine, atât de multe lucruri”, a declarat Oscar, un lituanian care trăiește în Italia de 13 ani. ”Ne câștigăm greu existența, pentru că muncim șapte, opt, uneori zece ore pe zi pentru mai puțin de 30 de euro, este foarte greu”, a dezvăluit Lamin Jarra, un muncitor din Gambia.

"Merci au pape et merci au Vatican, car le Vatican aide tant de pauvres, il aide aussi en offrant des médicaments, ce repas bien sûr, des vêtements, tant de choses", a déclaré Oscar, un Lituanien qui vit en Italie depuis treize ans. "Nous gagnons mal notre vie car nous travaillons sept, huit heures, parfois dix heures pour à peine 30 euros, c'est dur", témoigne un travailleur migrant gambien, Lamin Jarra.

Citește și:

Legenda lui Bergoglio, actualul Papă Francisc

Cadoul care l-a impresionat pe Papa Francisc! L-a primit de la copiii orfani din România

 

Loading...

Citește și

  • Papa Francisc

    Papa Francisc (83 de ani), care se află zilele acestea într-o vizită oficială în România, are o poveste de viață care bate orice film! Suveranul Pontif este cunoscut drept cel mai simpatizat papă din toate timpurile.

  • Papa Francisc e considerat unul dintre primele zece modele ale lumii al căror exemplu e recomandat  în orice zi. Dar cum arată o zi normală pentru cel de-al 266-lea succesor al Sf. Petru? „Viaţa mea este atât de normală pe cât doresc să fie”, obişnuieşte să le răspundă tuturor acelora care vor să ştie cum „îşi omoară” zilnic timpul.