Pandemia de coronavirus din China, prin ochii unei românce: ”Fiecare zonă are intrări cu porţi controlate de paznici”

Ultima actualizare:

    Irina Diacenco a trecut cu bine peste primul val al îmbolnăvirilor în ShanghaiFoto: Arhivă personală
Irina Diacenco a trecut cu bine peste primul val al îmbolnăvirilor în ShanghaiFoto: Arhivă personală

A studiat pe mai multe meridiane! Românca Irina Diacenco a absolvit facultatea în Scoţia, la Aberdeen, şi a făcut un master în Belgia, la Leuven. Ambiţioasă, tânăra s-a stabilit de aproape patru ani la Shanghai, în China, unde a început un al doilea master. Ea povesteşte experienţa trăită în ţara asiatică din care a pornit pandemia de coronavirus.

Irina Diacenco s-a mutat în China, la Nanning, provincia autonomă Guangxi. A lucrat timp de un an ca profesoară de turism la Guangxi Teachers Education University, după care s-a mutat în Shanghai, metropolă cu aproape 25 de milioane de locuitori. Acolo a început al doilea master în teorie politică şi a început cursuri intensive de limba chineză, scrie adevarul.ro. 

Românca spune că în Shanghai, oraşul aflat la 700 de kilometri de Wuhan (epicentrul infecţiilor cu noul coronavirus), ar fi fost în jur de 400 de îmbolnăviri. De la sfârşitul lunii ianuarie până la jumătatea lunii martie s-au înregistrat cazuri noi în fiecare zi. Legat de restricţiile impuse, Irina îşi aminteşte că „autorităţile au interzis intrarea vehiculelor în oraş, au anulat călătoriile de tren cu sosire la Shanghai şi a zborurilor de sosire pentru o perioadă de o lună. În fiecare zonă de blocuri există câteva porţi de intrare unde stau de obicei paznicii. În perioada critică, paznicii şi câţiva voluntari care locuiesc în zonă ţineau evidenţa persoanelor care ieşeau şi intrau. Luau temperatura la intrare şi la ieşire, verificau dacă oamenii poartă măştile. Tot oraşul este organizat aşa: fiecare zonă de blocuri are intrări cu porţi controlate de paznici, ceea ce a ajutat foarte mult la controlul populaţiei şi la prevenirea răspândirii acestui virus”.  

Metropola chineză a fost pustie aproape o lună şi jumătate
Metropola chineză a fost pustie aproape o lună şi jumătate

De obicei, oamenii comandau mâncare de la restaurante, dar şi de la supermarket, direct acasă. Regulile s-au schimbat însă şi paznicii n-au lăsat persoanele care locuiau în afara comunităţii în interiorul zonei respective. Prin urmare, toate produsele comandate online ajungeau la una dintre porţile de intrare şi erau plasate acolo până când beneficiarii ajungeau să le ia. 

Locuitorilor li se măsura des temperatura
Locuitorilor li se măsura des temperatura

În prezent, Irina este în semestrul doi al ultimului an de master în teorie politică: „Nu se ştie exact când se vor deschide facultăţile. La începutul lunii aprilie au început cursurile online, dar noi, cei care avem de făcut prezentări legate de teza de masterat, aşteptăm informaţii”. Pe 28 aprilie, la Shanghai s-au redeschis liceele şi şcolile generale. Până în ianuarie, românca a avut mai multe joburi, predând engleză în şcoli particulare de weekend, şi, de asemenea făcând multe meditaţii acasă la copii. „Din păcate, de atunci nu am mai avut ore şi m-am descurcat din economii şi din banii de bursă primiţi de la facultate”, adaugă Irina. 

Originară din oraşul argeşean Ştefăneşti, tânăra a stat în casă o lună şi jumătate: „Ieşeam doar de două ori pe zi ca să îmi scot căţelul la plimbare. Am comandat tot ceea ce mi-a fost necesar, online, de la supermarket”. 

Paznicii au stat cu ochii-n patru
Paznicii au stat cu ochii-n patru

Cod roşu şi cod verde, generate de o aplicaţie

Legat de măsurile în vigoare acum la Shanghai, Irina arată că, după deschiderea restaurantelor, clienţilor li se ia temperatura la intrare, li se pune la dispoziţie gel dezinfectant şi trebuie să-şi scrie numele şi numărul de telefon pe listă. „În caz că cineva s-ar îmbolnăvi de coronavirus, restaurantul va fi anunţat de spital sau de autorităţi, iar cei prezenţi acolo în aceeaşi zi cu o persoană bolnavă vor fi contactaţi telefonic. Fiecare persoană infectată cu coronavirus sau suspectă poate fi detectată la intrarea în orice clădire pentru că are un cod de bare roşu, generat automat prin intermediul unei aplicaţii. Cei care nu sunt bolnavi sau suspecţi au un cod verde. La intrarea în clădiri se află angajaţi care cer să vadă codul de bară”, încheie argeşeanca.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
balcoanele solare jpg
printul philip meghan markle colaj gettyimages jpg
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net